" /> VINVEST 2018 - Unirea vinurilor la Centenarului Marii Uniri | Oficial Media
Published On: mar, mart. 27th, 2018

VINVEST 2018 – Unirea vinurilor la Centenarului Marii Uniri

VINVEST 2018. Cel mai mare salon de vinuri din vestul ţării, Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST- ediţia a XV-a- este pregătit să îşi primească vizitatorii începând de vineri, 30 martie, ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. Cele 300 de sortimente excepţionale de vin, unele în premieră naţională, vor fi expuse şi degustate până duminică, 1 aprilie, ora 17:00.

Sub încărcătura emoţională puternică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta VINVEST 2018 va transforma Timişoara într-o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice, iar cu soiurile româneşti se vor înfrăţi şi producătorii din Republica Moldova şi tările vecine. Astfel, timp de trei zile, aşa cum demult nu s-a mai întâmplat, Sărbătoarea Vinului se transformă într-o unire regională.

 

Desfăşurat în acest an sub motto-ul „Identitatea vinului românesc”,  programul Salonului include diferite acţiuni ce au menirea de a accentua bogăţia sectorului viticol naţional acum, la 100 de ani de la măreţele evenimente: inedita expozitie ad hoc cu 100 de sticle de vin, simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii, şi multe altele. De asemenea, crama Hermeziu a ales VINVEST 2018 pentru a-şi lansa o nouă gamă de vinuri, iar crama Cotnari  îşi va prezena o gamă inedită de vinuri de vinotecă.

“Importanţa VINVEST este tot mai mare, de la an la an, iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata  piață internațională. Ca în fiecare an, și la această ediție vor fi prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului,  cei care dezvoltă logistica. Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR vor primi Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 – 2018”, spune ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Cei interesați să participe la VINVEST 2018 sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 25 de lei, sumă pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din Salon.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST. Vă aşteptăm, în preajma Paştelui, cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos