Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

VOLEI – CSM Targoviste: Asteptam o victorie istorica

volei-700x352

CS Municipal Târgoviste – Dinamo Bucuresti. Vineri, ora 17.45. Sala Sporturilor din Târgoviște. Intrare GRATUITĂ

Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște se află în fața istoriei. În întreaga existență a acestui sport pe meleagurile dâmbovițene, nicio altă echipă nu a fost mai aproape de semifinalele primei ligi. Fără să se numere printre favoritele la un loc în careul de ași al Diviziei A1, CSM a avut un sezon de excepție, priceperea antrenorului Dragan Nesic coroborată cu forța unui grup de excepție fiind determinante în parcursul actual al fetelor noastre.

Pentru a-și asigura matematic prezența în penultimul act al competiției interne, CS Municipal are nevoie de victorie în meciul de vineri. Adversara e puternică. Dinamo a fost, mai mereu în semifinale sau finala întrecerii interne și vine la Târgoviște pentru a-și juca ultima carte, chiar dacă nici măcar o victorie nu îi asigură locul al patrulea.

În confruntările precedente cu formația bucureșteană, CSM a suferit. Dinamo a câștigat o dată în campionat și o dată în cupă, competiție din care a eliminat Târgoviște. Jucătoarele noastre au câștigat ultimul duel din Sala Polivalentă, iar repetarea rezultatului în meciul de campionat ce va avea loc vineri seara, în Sala Polivalentă ar însemna revanșa.

Publicul a jucat, mai mereu, un rol important în obținerea unor victorii mari, iar acum voleibalistele lui Nesic au nevoie de suporteri mai mult decât oricând. Fanii echipei noastre sunt așteptați în număr cât mai mare în tribunele sălii pentru a fi martori și protagoniști la scrierea unei noi pagini importante în istoria sportului dâmbovițean.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share