Published On: vin, Feb 12th, 2016

VREMEA in weekend

GRIND ADVENTURE

vremea1

Astazi va fi cald, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi slabe pe arii restrânse, în sud-estul ţării, iar spre seară şi în vest. La munte, izolat, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi în zona montană, scrie realitatea.net.

În Capitală, cerul va fi în general acoperit de nori, dar ploile nu vin până la lăsarea serii. Termometrele vor indica la amiză în jur de 9 grade Celsius. 

În regiunile intracarpatice, cerul va fi variabil în cea mai mare parte a zilei, dar spre seară se va înnora începind dinspre vest, şi pe arii restrânse va ploua slab. Maximele zilei, mai ridicate decât cele normală la această dată, sunt cuprinse, în general, între 7 şi 10 grade, mai scăzute în drepresiunile transilvane până la 3…4 grade, dar şi mai ridicate în vest: 11 grade la Oradea şi Timisoara. În Banat vântul suflă cu putere.

În sud, cerul va fi temporar noros şi va ploua slabe prin Muntenia, iar spre seară şi în Oltenia. Termometrele vor indica la amiază între 9 şi 11 grade.

Vreme calda şi în Dobrogea: 9 grade maxima de la Tulcea şi 7 la Constanţa. Soare printre nori şi pe arii restrânse, ploi slabe. Soare din belşug şi cel mai cald din ţară în Moldova. Vor fi 8 grade la Suceava, 10 la Iaşi şi Focşani, 9 în Bacău şi 8 la Galaţi.

Sâmbătă, ploi pe arii relativ extinse, iar la munte lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi cu totul izolat 15…20 l/mp, iar  vântul va avea intensificări temporare în sud-vest, sud şi est. La munte, pe creste va spulbera sau va viscoli zăpada. Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă,a stfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade la Suceava şi 12 grade la Constanţa.

Weekendul începe şi în Bucureşti cu nori şi ploi din când în când. Vântul va sufla în general moderat, iar termometrele vor indica în zori 1…2 grade şi 7…8 la amiază.

Duminică, vremea se încălzeşte şi devine şi mai caldă ca până acum. Temperaturile maxime trec de 10 grade în cea mai mare parte a ţării şi ajung la 15 grade la Giurgiu, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa. Va ploua, local în jumătatea vestică a ţării şi izolat în celelalte regiuni. În zonele montane înalte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în centru şi est. În zonele joase de relief din est şi sud, dimineaţa, pe suprafeţe mici va fi ceaţă.

Cald şi în Bucureşti în ultima zi a săptămânii. 3…5 grade în zori şi în jur de 14 la amiază. Cerul va fi temporar noros şi trecător este posibil să mai plouă slab.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA