Published On: lun, Feb 8th, 2016

VREMEA la începutul săptămânii

GRIND ADVENTURE

vremea

Luni, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii februarie, cu precădere în regiunile intracarpatice, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales spre seară în vest şi nord-vest. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar şi în partea de vest şi est a teritoriului, scrie realitatea.net.
VREMEA IN BUCUREŞTI

Şi în Bucureşti avem parte de soare, vânt cel mult moderat şi în jur de 8 grade la amiază.

VREMEA LA MUNTE

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii februarie. La amiaza va fi 8 grade la Paltinis (16 cm) si la Preadeal (18), 2 grad la Semenic (7), 7 grade la Sinaia 1500 (25), 4 grade la Arieseni ( 42 cm) si 2 grade la Vf. Toaca (39) din masivul Ceahlau. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, îndeosebi noaptea în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orinetali, unde pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, iar catre dimineata, la altituni mari, si sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, izolat va fi ceata.

VREMEA PE REGIUNI

Vreme în general frumoasă şi caldă în regiunile intracarpatice, în special în cele vestice unde maximele sunt cuprinse între 12 şi 14 grade. Spre seară pot sa apara unele înnorări în Crişana şi Maramureş. Vântul suflă cu putere în vest.

În sud tot cald, dar maximele se opresc la 7… 10 grade. Cerul este predominant însorit, în afară de primele ore ale zilei, când în zonele joase poate fi ceaţă.

În Dobrogea vreme placută, cu soare şi maxime de 6 grade la Tulcea şi 5 la Constanţa, dar şi cu condiţii de ceaţă dimineaţa. Temporar vântul se poate intensifica.

Şi în Moldova vremea este în general frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal, cu maxime de 5….6 grade in toata regiunea. Vântul prinde putere peste zi.

VREMEA PE 2 ZILE

Marți, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată; temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade la Miercurea Ciuc şi 15, poate si 16 grade în vestul teritoriului (Timisoara 15). În regiunile din vestul, nord-vestul şi centrul ţării vor fi înnorări temporare, pe arii restrânse va ploua slab, iar în zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar în zonele joase de relief, dimineaţa, izolat va fi ceaţă. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi la munte dar izolat si temporar si în est şi în centru.

În Bucureşti valorile de temperatură vor fi mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an : -3…-1 grad dimineata cind mai sunt conditii de ceata si 10-11 grade la amiaza. Cerul va fi variabil iar vântul va fi slab.

Miercuri valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar vremea va deveni în general închisă. Aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice şi va cuprinde aproape toata ţara. Cantităţile de apă pot fi insemnate cel mai probabil în zonele montane şi submontane. La munte vor fi si lapovite si ninsori. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi pe crestele montane unde va sufla tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade in depresiunile transilvane şi 14 grade la Giurgiu si Calarasi. În zonele joase de relief, mai ales din Moldova, Bărăgan şi Transilvania, dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Miercuri în Bucureşti dimineata vor fi condiţii de ceaţă. Cerul va fi noros dar ploaia se amina pentru noaptea. Vântul va avea unele intensificări. Temperatura se mentine mai ridicata decât ar fi normal pentru această perioadă. -2…0 grade dimineata si in jur de 11 grade la amiaza.

VREMEA TENDINŢĂ 
In prima parte a saptaminii circulatia atmosferica deasupra tarii noastre se mentine dinspre sud si aduce de acolo mase de aer mai cald. Temperatura va fi prin urmare in crestere astfel ca vremea este mai calda decit normal in decada intiia a lui februarie in toata tara dar in special in vest, centru si sud. 14-15 grade se asteapta in vest si in Lunca Dunarii. Miercuri insa, chiar daca este cald, aspectul vremii se achimba : norii si precipitatiile acopera treptat tara dinspre vest. Este drept ca traversarea tarii de catre sistemul noros respectiv nu dureaza mai mult de 24 de ore dar in acest interval se pot acumula si cantitati de apa insemnate cel mai probabil in zonele montane si sub montane. Dupa trecerea sistemului, vremea se raceste putin (corespunzator trecerii zonei de albastru peste tara) dar tot calda ramine pentru aceasta data asa cum dealtfel se va mentine pina la sfirsitul saptaminii cel putin.

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos