Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ziua Culturii Naționale a fost marcată și la Târgoviște

Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, a participat, astăzi, 15 ianuarie a.c., la manifestările organizate de Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgoviştei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Societatea Scriitorilor Târgovişteni, pentru a marca Ziua Culturii Naționale.

Cu acest prilej, vicepreședintele Luciana Cristea a transmis următorul mesaj:

            „La început de an, aniversăm nașterea poetului național Mihai Eminescu și, în același timp, Ziua Culturii Naționale. 15 ianuarie devine astfel, de fiecare dată, un moment festiv și un bun prilej de reflecție asupra rolului culturii în societatea noastră. Dați-mi voie însă, la debut de 2019, să exprim, înainte de toate, câteva gânduri care privesc, mai degrabă, întreaga perspectivă a anului ce abia a început. Putem vorbi despre memoria marelui nostru poet național Mihai Eminescu, despre importanța culturii pentru progresul unei națiuni și nu e loc mai potrivit în acest sens decât cel în care ne aflăm. Dar tot aici, îmi doresc să vorbim despre mai mult, despre ceea ce am numit deja „România educată” ca proiect național. „România educată” se referă la educație și informare, dar nu numai. „România educată” privește identitatea noastră națională, culturală și socială.

            Doamnelor și domnilor, în contextul zilei de astăzi, suntem datori să privim cu atenție realitățile culturii românești, cu oameni, tradiții și patrimoniu. Ziua Culturii Naționale ne oferă ocazia să cinstim creatorii și să celebrăm cultura în integralitatea expresiilor sale. Bogăţia şi diversitatea manifestărilor noastre culturale reprezintă o sursă inestimabilă pentru dezvoltarea societăţii româneşti, pentru întărirea solidarităţii şi a sentimentului demnităţii naţionale. Am putut să îmi dau seama, încă o dată, de faptul că ţara noastră are bogate rezerve de tradiţii şi meşteşuguri culturale ce o identifică drept un spaţiu al patrimoniului umanităţii. Fie că aparțin majorității sau minorităților etnice, culturii academice ori tradiționale, în forme clasice sau dintre cele mai inovative, produse de creatori independenți ori de instituții publice, expresiile diversității noastre culturale sunt o resursă inestimabilă pentru dezvoltarea durabilă a colectivităților. Într-o societate în continuă mișcare, legătura dintre oameni și locuri e asigurată, din ce în ce mai mult, de forța valorilor spirituale comune și a patrimoniului cultural.

            Cred că, o dată cu asumarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră, avem datoria să ne ocupăm de patrimoniu și mai ales de oamenii care servesc și reprezintă moștenirea culturală. Nu întâmplător, promovarea identităţii naționale şi valorificarea patrimoniului cultural se numără chiar printre obiectivele de securitate națională.

            Doamnelor şi domnilor, aniversăm astăzi nașterea „omului deplin al culturii românești,” așa cum a fost considerat Mihai Eminescu. Cultura este cea care face o națiune nemuritoare. Ne mândrim cu geniul lui Eminescu, păstrăm și onorăm tradiții și obiceiuri, citim istoria țării noastre și suntem recunoscători înaintașilor noștri, care au luptat pentru ca România de astăzi să existe. Dar dincolo de a rememora și respecta trecutul, avem de construit un viitor. Cu toții ne dorim, cred, să trăim într-o lume mai bună, mai educată, mai corectă și mai decentă. Dar pentru a trăi într-o astfel de lume trebuie s-o creăm zi de zi împreună și putem face acest lucru prin cultură.”

             Manifestarea a fost deschisă de directorul Bibliotecii Judeţene “Ion Heliade Rădulescu” Agnes Erich, în prezența mai multor oameni de cultură, viceprimarului Municipiului Târgoviște, Monica Ilie, reprezentanţilor Arhiepiscopiei Târgoviștei, precum și a numeroșilor elevi.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share