Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

59.926 locuri pentru tratamentul balnear pentru pensionari

Guvernul a aprobat aseară, în ședință, 59.926 de locuri la tratament balnear pentru anul 2020, biletele fiind acordate prin sistemul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Acordarea biletelor de tratament  se face în limita numărului de locuri asigurate în unitățile aflate în proprietatea CNPP, precum și a numărului de locuri contractate cu alte unități de profil și a sumelor  alocate în acest scop prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. În acest an, Guvernul a alocat 370.314.000 lei cu această destinație,prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat. Biletele, care include tariful pentru 12 zile de tratament balnear, vor fi repartizate pe maximum 19 serii, pentru un sejur de 16 zile.

Pot solicita bilete de tratament pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al acestora va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau cu boli profesionale. La cele 59.926 de locuri la tratament balnear se pot adăuga, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul  2020, bilete de tratament balnear contractate cu alți operatori economici interesați. Numărul de locuri contractate va fi anunțat după finalizarea procedurilor de licitație publică, care se va derula cu respectarea prevederilor Legiinr. 98/2016 privind achizițiile publice, și va fi anunțat prin postarea pe Portalul CNPP.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share