23/09/2021

837 de autovehicule verificate de polițiștii de la rutieră din Dâmbovița

Acțiune a polițiștilor de la rutieră pentru creștere gradului de siguranță în trafic 

La data de 22 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-18:00, pe raza județului Dâmbovița, a fost organizată o acțiune cu efective mărite la care au participat polițiști de la Serviciile Rutiere din județele Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Argeș, Ilfov, Teleorman și Brașov.

Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță în trafic, aceasta fiind organizată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Alături de polițiști, la controalele din trafic, au participat și reprezentanți de la Registrul Auto Român.

Astfel, în cadrul acțiunii au fost verificate 837 de autovehicule, au fost constatate 3 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și au fost aplicate 605 sancțiuni contravenționale.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 572 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Cele mai multe sancțiuni, 299, au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, totodată, fiind constate și 29 de defecțiuni tehnice alte autovehiculelor.

Alte 45 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru abaterile comise de pietoni, bicicliști și căruțași.

De asemenea, polițiștii au reținut 38 de permise de conducere, dintre care 25 au fost pentru circulația cu viteză excesivă, 8 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 2 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire.

Totodată, polițiștii au retras 22 de certificate de înmatriculare și două seturi plăcuțe cu număr de înmatriculare, iar în cazul a două autovehicule s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share