În perioada 15 – 17.11.2021, doamna comisar șef de poliție Manuela – Elena Popescu, director general adjunct al Direcției Generale...
ACTUAL
Federațiile reprezentative din învățământ , cât și ministerul Educației Ministerul Educației au solicitat Ministerului Sănătății clarificări referitoare la Instrucțiunea privind...
Alexandru Rafila a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, după discuțiile dintre partide pe tema certificatului verde, că social-democraţii nu sunt de...
În această săptămână continuă protestele la Târgu-Jiu şi nu numai, faţă de neaplicarea legii 197/2021, proteste organizate de Federaţia Naţională...
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis pe pagina de social media, un punct de vedere referitor la propunerea...
Sezonul de iarnă este preconizat să înceapă în Straja în câteva zile. Cei care administrează domeniul schiabil din Straja își...
Dacă investigația jurnalistului Adrian Onciu se adeverește, înseamnă că avem de-a face cu o forțare a populației spre vaccinare, nu...
Proiectul de lege iniţiat de senatoarea ex-AUR Diana Şoşoacă privind pedepsirea “antiromânismului” cu închisoare până la 10 ani intră în...
Alianţa Nord-Atlantică este îngrijorată de strategia preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko de a pune în pericol vieţile migranţilor, a susţinut marţi...
Situația în care țările europene au impus utilizarea unui certificat verde obligatoriu pentru anumite activități ar putea fi ilegal în...