S.O.S. Există pericolul real de a pune în pericol instalaţiile de răcire cu hidrogen a Generatoarelor electrice de 210 MW, odată cu îngheţarea buteliilor cu CO2, care deservesc rampa de H2. Consecinţele unui incident la instalaţia de H2 echivalează cu un dezastru nuclear.
Termocentrala Mintia este oprită din cauza lipsei de cărbune și nu poate furniza căldură și apă caldă devenilor. O parte dintre sindicaliști dar și cei care lucrează în cadrul termocentralei, fac acuzații grave, care ar trebuie să dea de gândit și unor organe de cercetare, începând de la cărbunele adus pe filiera PNL, lipsa banilor pentru piese, materiale și reparații. Notificarea Transelectrica va duce la scoaterea din SEN a termocentralei Mintia. Iar din 2018 cărbunele adus din import, stă în portul Constanța- Agigea.
”Cum e posibil, dle Cristian Roșu, administrator special CEH, să faceți afirmații total aiurea cu privire la oprirea termocentralei Mintia – Deva. De ce nu arătați pricipalul motiv al opririi: incompetența administrativă, atît a dvs cît și a directorului general al CEH, dl Dioane Samuel, în a aproviziona sistematic cu cărbune termocentrala ? De ce nu recunoașteți că, în toată perioada cît ați fost și încă sînteți administrator special nu ați solicitat guvernului bani pentru investiții în minerit, pentru modernizări ? ”Consumul mare de gaz care trebuie folosit pentru a compensa acest cărbune…” Care cărbune, dle Cristian Roșu, cel de la Voievozi, pămîntul de flori care nu arde și care este băgat pe gîtul termocentralei Mintia – Deva prin afaceri mai mult decît păguboase ale PNL Hunedoara și PNL Bihor ? Cine este în spatele acestei afaceri ? Din cauza adaosului exagerat de mare de gaz am avut plăți de salarii întîrziate în octombrie și noiembrie… Nu răspunde nimeni pentru asta ? „Tehnologia destul de veche și defectele care le întîmpinăm la morile și cazanele de la Mintia…” Păi bine dle Cristian Roșu, nu asta v-am cerut în septembrie 2020, bani pentru piese, pentru materiale, pentru reparații ? Nu cîrpelile ce se fac acum ! De ce nu ați intervenit la ministerul PNL-is al Energiei să vireze bani pentru reparații ? Pentru ce vă luați salariul de 30.00 euro lunar ?
V-ați gîndit cu specialiștii, care specialiști, să opriți în plină iarnă termocentrala Mintia – Deva și implicit agentul termic pentru 4.700 de apartamente, 22.000 de suflete condamnate de niște minți „sclipitoare” să sufere de frig și să se spele, ca pe vremea bunicii, la lighean ? Cine și ce v-a oprit să solicitați accesarea fondului de rezervă conform legii 82/’92 pentru realizarea stocului de cărbune la termocentrala Mintia – Deva încă din septembrie 2020 ? Există cărbune la Constanța – Agigea din 2018 ce abia așteaptă să ajungă la Mintia ! Ce interese sau ale cui interese le urmăriți prin, efectiv, sabotarea sistematică în funcționarea termocentralei Mintia ? Nu vă dați seama că prin inactivitatea dvs periclitați aportul termocentralei Mintia în SEN, contribuind astfel la dezechilibre în sistem ? Dovada ? Notificarea Transelectrica cu privire la iminenta scoatere a termocentralei Mintia – Deva din sistem (SEN) pentru inconsecvența în funcționare ! Cîte opriri ale termocentralei din lipsa cărbunelui s-au produs doar de cînd sînteți dvs administrator special al CEH în perioada 2019 – 2021 ? Cine este responsabil, cine răspunde, cum răspunde ? Doar un simplu chestionar ? Nu ne satisface asta și v-o scriu ca un utilizator al sistemului centralizat de termoficare: m-ați condamnat, pe mine și cei 22.000 de deveni, să răbdăm frigul iernii nu doar accidental, o dată, ci de mai bine de zece ori în trei ani de incompetența dvs și a directorului general CEH Samuel Dioane. Vă încasați banii nemeritat !
Ar fi cazul unor demisii cu răspundere penală pentru condamnarea cetățenilor unui oraș de a răbda frigul și de a se spăla ca pe vremea bunicii ! Să nu amintesc de copii care trebuie să rabde frigul din sălile de clasă ! De bătrînii neajutorați care, dintr-o pensie nenorocită, trebuie să se încălzească electric, cu aeroterme sau calorifere electrice ? Pe ei cine-i despăgubește pentru incompetența și indolența dvs ?
Dlor administratori CEH, cei din Vale, în vilele dvs de lux, cu ce vă încălziți ?
Cu stimă, același electrician PRAM de la termocentrala Mintia – Deva, sătul de a răbda frigul din apartament , dar și de la locul de muncă unde, mă spăl cu apă rece, Marcel Banu”, se arată în petiția deveanului.
Cetățenii municipiului Deva au fost lăsați în frig ( n.r. oare pentru a câta oară) din cauza lipsei stocurilor de cărbune, instituțiile publice se află în imposibilitatea desfășurării activității.
”Instalaţiile de producere a energiei electrice şi termice de la Termocentrala Mintia pot îngheţa dacă nu se repornesc urgent, cu consecinţe iremediabile asupra integrităţii acestora. Vorbim de grupuri energetice cu o putere instalată de 1075 MW. S.O.S. Există pericolul real de a pune în pericol instalaţiile de răcire cu hidrogen a Generatoarelor electrice de 210 MW, odată cu îngheţarea buteliilor cu CO2, care deservesc rampa de H2. Consecinţele unui incident la instalaţia de H2 echivalează cu un dezastru nuclear. Starea de sănătate a salariaţilor (indiferent de societatea unde lucrează), care nu au asigurate condiţii normale de lucru, apă caldă şi căldură în ateliere, clădiri şi la grupurile sanitare, se poate deteriora rapid, lăsând activităţile desfăşurate în mod normal fără personal.Vă solicităm pornirea de urgenţă a Termocentralei Mintia şi tragerea la răspundere a celor care au pus în pericol vieţi omeneşti” se arată și în comunicatul de presă al Sindicatului Solidaritatea.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Cristi Iordache – Stirea zilei ascunsă de principalele trusturi de presă. Protestele din Piata Universitatii
Copiii cu dizabilități din Târgu Mureș, victimele DGASPC și indiferenței statului. Atenție, imagini șocante!
Pandemia trenuleț – momentul când bogații se îmbogățesc
Mark Zuckemberg reduce semnificativ cenzura după ce a închis gura întregii lumi
Dictatura vine din vest din păcate, deși iubim vestul, deși ne place democrația lor. Ne-au folosit resursele țării și pe noi pe post de sclavi.
LIFE STYLE
Lună plină în Rac, 13-14 ianuarie 2025: Suntem încurajați să ne concentrăm pe noi moduri de a gândi și de a fi
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
10 filme americane de dragoste pe care să le vezi măcar o dată în viață
Masajul Prostatic și Beneficiile Sale Pentru Sănătatea Bărbaților
Iată care sunt cele mai bune 10 deserturi din lume
DESTINATII
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Top 5 motive să alegi Maldivele ca destinație de vacanță la mare pe timpul iernii
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să prevenim alergiile la copii – Mihaela Bilic
Prevenirea problemelor de vedere la copii: sfaturi esențiale
Ai grijă de organele tale, nu le mai speria
Spune-mi ce te doare și îți voi spune ce să iubești
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători
ENDOMETRIOZA – boala neiubirii si a neimplinirii de sine la femei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
128 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Revelionul montaniarzilor, pe crestele Bucegilor!
Cum este femeia trezită spiritual?