Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Admiterea 2019 la Universitatea Politehnica Timișoara

Ca urmare a aprobării cifrelor de școlarizare pentru învățământul superior de către Ministerul Educației Naționale, Universitatea Politehnica Timișoara a repartizat numărul de locuri pe facultăți și domenii de licență. Așadar, admiterea la UPT în anul academic 2019 – 2020, la ciclul de licență, se va realiza pe 2280 de locuri bugetate și 1030 de locuri cu taxă, conform tabelului de mai jos. Din acestea, 249 de locuri sunt alocate domeniilor prioritare, 100 de locuri sunt destinate elevilor proveniți de la licee din mediul rural, iar 4 locuri sunt pentru candidații de etnie romă.

Potrivit calendarului admiterii la Universitatea Politehnica Timișoara, în 15 iulie 2019 demarează înscrierile atât la facultățile la care se organizează concurs cu probe de verificare a cunoștințelor, cât și la cele la care admiterea se face pe bază de concurs de dosare (pentru formele de învățământ ID și IFR înscrierile încep la 1 iulie 2019).

Concursul de admitere, atât în cazul celui cu probe scrise (de matematică, tip grilă, la Facultatea de Automatică și Calculatoare și la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, respectiv desen tehnic și liber la Facultatea de Arhitectură și Urbanism), cât și în cazul celui de dosare, va avea loc în 22 iulie, rezultatele urmând să fie afișate în 23 iulie 2019. Urmează trei runde de confirmări succesive, iar rezultatele finale se vor afișa în 26 iulie 2019.

Mai multe informații despre admiterea 2019 la Universitatea Politehnica Timișoara găsiți aici.

Absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat și aleg una dintre facultățile Universității Politehnica Timișoara vor avea, ca studenți, o serie de beneficii:

  • Cele mai mari burse din țară (de la MEN și din venituri proprii, care se pot cumula);
  • Cazare pentru toți solicitanții în cămine modernizate (dotate cu conexiune internet, cablu TV, frigider, bucătărie și spălătorie pe fiecare etaj);
  • Masa la restaurantele studențești ale UPT, la prețuri subvenționate (masa de prânz – 8 lei);
  • Cea mai modernă bibliotecă din țară;
  • Acces gratuit la cea mai modernă bază sportivă studențească din țară (terenuri de fotbal sintetice și cu iarbă, baschet, 4 terenuri de tenis, sală de sport, bazine de înot interior și exterior, pistă de atletism);
  • Pregătire specială la matematică și fizică;
  • Acces la burse pentru stagii în străinătate prin programul Erasmus+ și prin acorduri bilaterale (Germania, Franța, Spania, Anglia, Olanda, Austria, etc);
  • Transport local și CFR gratuit.

Alte facilități sunt acordate elevilor olimpici, care sunt admiși fără examen, cu media 10, și absolvenților de liceu cu media 10 la examenul de bacalaureat.

Numărul de locuri, cu taxă și fără taxă, repartizat pe facultăți și domenii de licență

 

Facultatea Domeniul de licenţă Locuri buget Locuri taxă
Facultatea de Automatică și Calculatoare

 

 

 

Calculatoare și tehnologia informaţiei 155 25
Ingineria sistemelor 175 45
Calculatoare și tehnologia informaţiei – limba engleză 75 15
Informatică 65 35
Informatică – ID 0 100
TOTAL 470 220
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului

 

 

Inginerie chimică 55 25
Ingineria mediului 30 20
Ingineria produselor alimentare 38 12
TOTAL 123 57
Facultatea de Construcții

 

 

 

 

Inginerie geodezica 32 28
Inginerie civilă 100 70
Inginerie civilă – limba engleză 28 22
Inginerie civilă – limba germană 27 23
Ingineria instalațiilor 30 20
TOTAL 217 163
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale

 

Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale 240 60
Inginerie electronică şi telecomunicații și tehnologii informaționale – limba engleză 55 5
Inginerie electronică şi telecomunicații și tehnologii informaționale – ID 0 50
TOTAL 295 115
Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică

 

Inginerie electrică 90 15
 Inginerie energetica 85 15
TOTAL 175 30
Facultatea de Management în Producție și Transporturi

 

Inginerie și management 155 25
Științe administrative 35 5
TOTAL 190 30
 

 

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor 80 30
Ingineria transporturilor 40 20
Inginerie mecanică 80 30
Inginerie industrială 50 20
Inginerie industrială-IFR 0 60
Ingineria materialelor 35 15
Științe inginerești aplicate 35 10
Mecatronică și robotică 90 20
TOTAL 410 205
Facultatea de Inginerie din Hunedoara

 

 

 

 

Inginerie și management 37 23
Inginerie electrică 36 24
Ingineria materialelor 0 0
Ingineria mediului 28 2
Ingineria autovehiculelor 42 18
Științe inginerești aplicate 37 23
TOTAL 180 90
Facultatea de Științe ale Comunicării

 

 

Ştiinţe ale comunicării 60 15
Ştiinţe ale comunicării-ID 0 75
Limbi moderne aplicate 50 10
TOTAL 110 100
Facultatea de Arhitectură și Urbanism

 

Arhitectură 80 10
Mobilier si amenajări interioare 30 10
TOTAL 110 20
Total UPT:   2280 1030

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share