Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Al treilea focar de infecție este la DEVA”

Potrivit unui ordin al Secretarului de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, patru cadre medicale de la Timişoara şi Craiova sunt detaşate în judeţul Hunedoara.

Cei patru medici vor ajunge în Deva pentru a coordona, pentru a oferi sprijin şi pentru a asigura implementarea planului de măsuri stabilit în județ, având în vedere situația înregistrată la această dată.

Doi medici sunt de la Institutul Național de Sănătate Publică Timișoara, unul de la Spitalul Clinic Militar de Urgență Craiova și un altul de UPU – SMURD Craiova.

În perioada 03.04.2020 – 08.04.2020, experţii medicali vor analiza situaţia generală şi cea de la Spitalul judeţean de Urgenţă Deva. 108 oameni din judetul Hunedoara au fost diagnosticati cu coronavirus. Un focar de Covid 19 se înregistrează, însa, În Deva.

“În acest moment, avem trei focare de infecție – Suceava, Arad si Deva. În două dintre acestea am fost personal să verific situația și urmează, în perioada următoare, și Deva”, a declarat  astăzi, Nelu Tataru, ministrul Sănătății. În județul Hunedoara, 10 pacienți ai spitalelor din Deva, Hunedoara și Petroșani, care au decedat în urma unor afecțiuni grave, au fost diagnosticați cu Covid 19. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este în plină desfăşurare aplicarea planului de reorganizare, recompartimentare, modernizare a unor spaţii, creşetera numărului de paturi pentru pacienţii internaţi cu COVID 19, precum şi redistribuirea personalului medical în interiorul unităţii medicale, a informat Prefectura Hunedoara.

„Potrivit planului de măsuri prezentat de conducerea S.J.U. Deva şi aprobat de prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, se estimează că începând cu data de 10 aprilie 2020, la spital vor putea fi realizate testări COVID 19, cu aparatul Real Time PCR. Echipamentele medicale de protecţie sunt în cantitate suficientă iar activitatea de aprovizionare cu aceste tipuri de materiale, inclusiv achiziţia de tehnică medicală, se desfăşoară în continuare”, a informat  și Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii județului Hunedoara. Pentru îndeplinirea tuturor măsurilor cuprinse în Planul de măsuri pentru Spitalul Judeţean Deva colaborează toate autorităţile şi instituţiile publice judeţene şi locale, a mai precizat acesta.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share