19/01/2021

Alb violeții, ratează o nouă victorie la Aerostar Bacău

Alb-violeţii au fost la câteva secunde distanţă de o nouă victorie în deplasare. Jocul din etapa a XIV-a a Ligii 2 dintre Aerostar Bacău şi Politehnica Timişoara s-a încheiat însă la egalitate, scor 2-2, după ce gazdele, cu om în plus mai bine de jumătate de oră din meci, au reuşit să marcheze în minutul 90+4!

Politehnica a început bine partida din Moldova, având posesie superioară şi acţiuni periculoase la poarta lui Cebotari. Scorul a fost deschis în minutul 27, la o fază la care Petre Ivanovici a recuperat balonul în careul advers şi a centrat la colţul scurt, de unde Ioan Mera a deviat în poartă. Tot echipa noatră a avut mai mult iniţiativa în continuare şi acest aspect s-a reliefat şi pe tabelă din minutul 54. Acelaşi Ivanovici a primit o minge peste defensiva adversă, a avansat până în careul advers şi după un scurt dribling pe interior a înscris cu un şut plasat la colţul lung pentru 2-0.

Situaţia punctelor părea aproape rezolvată de către alb-violeţi, dar patru minute mai târziu, la o fază la care Plazonja a introdus mingea în plasă, arbitrul Cristina Trandafir a considerat că se impune acordarea celui de-al doilea cartonaş galben şi implicit cel roşu lui Mircea Axente, pentru un fault al atacantului asupra lui Ardei. Jucătorii pregătiţi de Dan Alexa au trecut fără probleme peste primele minute de inferioritate numerică. Mai mult, Scutaru (min. 68) a fost aproape de un nou gol în contul echipei noastre. Aerostar a revenit însă în joc în minutul 83, când Horia Ilie a reluat din careu sub bara transversală. Iar apoi, înainte de intrarea în minutul 90+5, o lovitură liberă respinsă greşit a fost reluată din marginea careului în plasă de către Alexandru Cristian Zaharia.

La puţin timp după reluarea jocului s-a auzit şi fluierul final, care a consfinţit rezultatul de egalitate. Alb-violeţii rămân astfel pe poziţia secundă a clasamentului, cu 24 de puncte din 13 jocuri. Pentru Politehnica urmează un nou meci important peste doar patru zile cu U Craiova 1948, sâmbătă, de la ora 13.15, în 16-imile Cupei României, pe arena „Ion Oblemenco”.

Aerostar Bacău: Cebotari – Ardei **, I. Chirilă, Bobaru * – Alecsandru, H. Ilie, P. Popescu, Vraciu (cpt.) – V. Mihalcea (61, Al. Cr. Zaharia), Corban (46, Burlacu), Danale (46, Manole; 66, An. Gavrilă). Pe bancă: Petrișor – Al. Iul. Zaharia, Oteliță, Belciu **, Bobârnac *. Antrenor: Daniel Munteanu

Politehnica Timişoara: Hindrich ** – D. Radu **, Scutaru, Mera (cpt.), Pamfile – Munteanu, D. Codrea, Ignea, Ivanovici (86, S. Popovici) – Plazonja (90+3 B. Vasile), Axente. Pe bancă: Deronja – Jurj *, Casado, A. Manea, R. Toader **, D. Andrei **, S. Iosif **. Antrenor: Dan Alexa

*jucători U20 / **jucători U18

Declaraţii Dan Alexa:

„A fost un meci controlat de noi, de la început până la final. Iar la momentul eliminării lui Axente, în situaţia în care Plazonja înscria golul de 3-0, ce poţi să spui despre un asemenea meci? Am jucat foarte mult timp în zece oameni și în zece oameni am avut tot noi ocaziile mai mari… La Axente, din punctul meu de vedere, niciodată fault, dar niciodată al doilea galben. Plazonja a dat și gol, a fluierat după ce a dat în minge…”, a spus Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Tehnicianul alb-violeţilor consideră că primul gol al gazdelor a fost marcat în urma unei alte erori: “La primul gol noi am dat mingea în aut și mingea de arbitru a fost dată lor… Dar nu vreau să comentez arbitrajul…”.

Despre starea de spirit a alb-violeţilor după joc: “Supărați după un meci foarte bun. Am jucat mai mult de jumătate de oră în zece oameni și nici în zece nu am avut niciun fel de problemă…”

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share