Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Aniversare istorică pentru istoria Căii Ferate Române

Evenimentul se va desfășura în stațiile CF Simeria, Subcetate și Petroșani în 28 și 29 august 2020, conform programului de mai jos. Accesul tuturor doritorilor la eveniment este gratuit, dar limitat de normele sanitare în vigoare, motiv pentru care vă rugăm să purtați mască. Deplasarea pe traseul Simeria – Subcetate – Petroșani se va realiza cu trenul IR 1836.

Evenimentul este organizat de CENAFER, Urban Lab Valea Jiului și Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria, în parteneriat cu Teatru Dramatic Ion D. Sîrbu din Petroșani și susținut de Primăria Orașului Simeria și Primăria Municipiului Petroșani.

Program: 28 august, stația Simeria:
10:00 deschiderea evenimentului: cuvântări inaugurale și înmânare diplome de merit; dezvelire placă aniversară; lansare monografie și film documentar
11:33 plecarea participanților spre Petroșani cu trenul de linie IR 1836; în tren vor fi distribuiți fluturași către călători și aceștia vor fi informați cu privire la istoricul căii ferate parcurse de tren în acele momente
12:12 sosirea în stația Subcetate și dezvelirea plăcii omagiale

28 august, stația Petroșani:
14:00 sosire în stația Petroșani și deschiderea evenimentului de la Petroșani; cuvântări și înmânare diplome de merit; dezvelire placă aniversară; lansare Monografia liniei ferate Simeria – Petroșani și film documentar; vernisajul celor trei expoziții: expoziția de machete feroviare – realizată de Muzeul CFR – director Mircea DOROBANȚU, din cadrul CENAFER, expoziție de obiecte, aparate sau mici instalații feroviare – realizată de colecționarul Sorin TISA din Bistrița, expoziție de ceasuri feroviare – realizată de colecționarul Nicolae GHERGHIN din Petroșani
16:00 tur ghidat al patrimoniului feroviar din municipiul Petroșani, cu înregistrare prealabilă și pornire de pe peronul gării

29 august, stația Petroșani, acces liber la cele trei expoziții din incinta stației Petroșani
12:00 – tur ghidat al patrimoniului feroviar din municipiul Petroșani, cu înregistrare prealabilă și pornire de pe peronul gării
19:30 – dezbatere: viitorul patrimoniului feroviar din județul Hunedoara
20:30 – Paracliserul – piesă de teatru în reprezentația Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu Petroșani.

Primul tren de persoane care a circulat pe ruta Simeria – Petroşani, tras de o locomotivă cu abur, a ajuns în 28 august 1870 în gara oraşului din Valea Jiului, întâmpinat de mulţimea de curioşi venită să vadă „carul cu foc”. Călătoria a durat aproape cinci ore, iar la întoarcerea spre Simeria circa trei ore şi jumătate. În următoarele decenii, datorită căii ferate a cărbunelui, orăşelele din Valea Jiului s-au dezvoltat cu repeziciune.  Nicolae Iorga, una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român, a călătorit în Valea Jiului, cu trenul, la începutul anilor 1900 şi a descris  Petroşaniul în cartea „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, publicată în 1906, de Editura Minerva. Cu trăsura drumul ar fi fost parcurs în două zile, scria Iorga, însă „trenul duce în patru ceasuri, în care se numără şi opririle nesfârşite pe la câte o staţie de mâna a treia unde se înnădesc şi desfac vagoanele”. Petroşaniul avea în acei ani 8.000 de locuitori, iar localnicii îi spuneau „Petrozseny”.

Calea ferată Simeria – Petroşani, în lungime de aproape 80 de kilometri, a fost inaugurată în 28 august 1870, fiind una dintre cele 14 linii ferate din Ardeal construite în perioada 1867 – 1873, care însumau peste 1.150 de kilometri. Peste 3.000 de oameni au muncit timp de trei ani pe traseul „drumului de fier” care străbătea Valea Streiului şi Ţara Haţegului, coborând apoi în ţinutul momârlanilor, spre centrul bazinului carbonifer al Văii Jiului – Petroşani, un loc aflat atunci la graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească.

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share