Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Atac în contencios administrativ asupra unei hotărâri a CL Timişoara

Instituţia Prefectului Timiş a fost nevoită să atace în contencios administrativ o hotărâre a Consiliului Local Timişoara, adoptată în 23 noiembrie 2018, referitoare la prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General al Timişoarei, după ce a fost sesizată în acest sens de către Inspectoratul Regional în Construcții Vest.
În urma verificărilor întreprinse de instituţia de control, în temeiul dispozițiilor art.29 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată cu modificările și completările ulterioare precum și art.46, alin.(18), respectiv art.65, alin.(2) din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și
urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, asupra HCL respective au fost găsite o serie de probeme de legalitate.
În concluzie, Inspectoratul Regional în Construcții Vest a sesizat Instituția Prefectului cu privire la adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Adoptarea acesteia s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale, a Hotărârii nr.619 din 23.11.2018 privind modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.105/27.03.2012 – privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.157/28.05.2002, cu modificările ulterioare.
Prin Adresa nr. R4091/15.03.2019, Inspectoratul în Construcţii a solicitat Consiliului Județean Timiș, un punct de vedere asupra HCL. Ulterior, CJ Timiş a transmis faptul că hotărârea în speță a fost emisă fără îndeplinirea condițiilor legale, respectiv fără avizul prealabil al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
De asemenea, Inspectoratul în Construcţii a solicitat emitentului actului administrativ în cauză, prin adresa nr.1751 din 07.03.2019, să comunice dacă a întreprins măsurile necesare pentru obținerea avizului MDRAP în scopul prelungirii PUG.
Întrucât Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a făcut dovada respectării prevederilor legale incidente Hotărârii nr.619 din 23.11.2018 privind modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.105/27.03.2012 privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara
nr.157/28.05.2002, cu modificările ulterioare, Instituţia Prefectului Județului Timiş a formulat acțiune în vederea anulării acesteia de către instanțele de contencios.
Având în vedere acceptarea plângerii, conform legislaţiei, Primăria Timişoara trebuia să oprească emiterea de documentaţii pe baza acestui Plan Urbanistic General, până la rezolvarea situaţiei, începând cu data de la care a fost acceptată plângerea, pe data de 24.07.2019

Distribuie acest articol Oficial Media
Share