27/11/2020

Ateliere și concursuri organizate de polițiștii dâmbovițeni, la „Noaptea Cercetătorilor Europeni 2016” 

img_8426

Polițiștii dâmbovițeni au participat la evenimentul “NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2016”, organizat și în Târgoviște, în curtea Muzeului Poliției Române. Proiectul a avut drept scop implicarea elevilor în activităţi de cercetare din diferite domenii, care să îi orienteze spre alegerea unei cariere şi formarea unor personalităţi competitive.

Poliţiştii de la prevenire au organizat concursuri pentru copii şi adolescenţi, pentru ca aceştia să înveţe să recunoască pericolele şi să nu devină victime ale infracţiunilor. Câștigătorii au fost premiați cu insigne “POLIȚIST JUNIOR”.

De asemenea, copiii au făcut cunoştinţă cu tehnica folosită de criminaliști pentru identificarea autorilor în cazul unor infracţiuni cu ajutorul probelor ridicate la faţa locului.

img_8424

Celor mici le-a fost prezentat şi laboratorul mobil, în care se regăsesc trusele folosite la investigaţia amănunţită a locului faptei, elementul cheie în rezolvarea cazurilor cu autori necunoscuţi şi nu numai.

Având în vedere că una dintre cele mai importante probe este reprezentată de  amprente, unii dintre aceştia şi-au lăsat „urmele” cu tuş pe hârtie.

În cadrul evenimentului, poliţiştii de prevenire au oferit participanţilor pliante cu recomandări preventive.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, Universității Valahia din Târgoviște, Societății Astronomice Române de Meteori și Asociației Române pentru Studii Baltice și Nordice.

img_8398img_8425

Distribuie acest articol Oficial Media
Share