Au început lucrările de modernizare a Străzii Independenței din Găești. Primarul Alexandru Iorga: „Ne dorim o investiție de calitate, nu o intervenție de suprafață”

Lucrările de reabilitare a Străzii Independenței din Găești au debutat, după ce administrația locală a decis revizuirea proiectului inițial pentru a asigura o modernizare completă a uneia dintre arterele importante ale orașului.

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a declarat că obiectivul administrației este realizarea unei investiții durabile, care să răspundă atât nevoilor șoferilor, cât și celor ale pietonilor.

„Ne dorim o lucrare făcută complet și corect, nu doar o intervenție de suprafață. De aceea, am decis refacerea proiectului astfel încât investiția să includă atât partea carosabilă, cât și trotuarele, accesul pietonal și toate lucrările necesare pentru ca această stradă să fie modernizată la standardele pe care găeștenii le merită. Obiectivul nostru este simplu: o investiție de calitate, durabilă și realizată cu respect pentru banul public”, a transmis edilul.

strada independentei gaesti

Proiectul a fost modificat după verificările din teren

Potrivit primarului, documentația tehnică realizată în mandatul administrației anterioare a prezentat mai multe neconcordanțe, care au impus revizuirea proiectului înainte de începerea efectivă a lucrărilor.

„Din păcate, proiectul promovat în mandatul fostului primar nu prevedea reabilitarea trotuarelor și a accesului pietonal, deși acestea sunt parte esențială a unei modernizări reale. În plus, în urma verificărilor, am constatat că lățimile prevăzute în proiect nu corespundeau cu lățimile existente în teren, iar soluția tehnică se limita la aplicarea unui strat subțire de asfalt, fără o intervenție completă asupra infrastructurii”, a explicat Alexandru Iorga.

Edilul a precizat că modificările au fost necesare pentru ca strada să beneficieze de o reabilitare completă, adaptată situației din teren și cerințelor actuale privind siguranța și mobilitatea urbană.

Finanțare din fonduri europene și bugetul local

Investiția este realizată cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, completată de alocări din bugetul local. În urma actualizării documentației tehnice, administrația locală va suporta din resurse proprii lucrările suplimentare care nu au fost incluse în proiectul inițial.

„Consider că este corect ca oamenii să cunoască adevărul și să știe de ce aceste intervenții au fost necesare”, a subliniat primarul.

Modernizarea infrastructurii, una dintre prioritățile administrației locale

Reabilitarea Străzii Independenței face parte din programul mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Găești, derulat în perioada 2025–2026. Administrația locală și-a propus creșterea calității infrastructurii urbane prin investiții în carosabil, trotuare, accesibilitate pentru pietoni și persoane cu mobilitate redusă, precum și prin îmbunătățirea condițiilor de circulație și a siguranței rutiere.

strada independentei gaesti

În contextul implementării proiectelor finanțate din fonduri europene, autoritățile locale urmăresc respectarea standardelor tehnice actuale și utilizarea eficientă a resurselor publice, astfel încât investițiile realizate să ofere beneficii pe termen lung comunității.

Lucrările de pe Strada Independenței se vor desfășura etapizat, iar administrația locală face apel la înțelegerea participanților la trafic pentru disconfortul temporar creat pe perioada execuției.

 

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *