Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Careul Saturn-Neptun face din 2016 un an al farselor astrale!

06696b84065c
În avanpremiera previziunilor pentru anul 2016, Cerul ne-a pregătit meniul încă din 2015. Ca să fie un an memorabil, tronează peste noi careul dintre Saturn (în Săgetător) și Neptun (în Pești), care ne eșalonează plățile karmice în 3 rate: 26 noiembrie 2015, 18 iunie și 10 septembrie 2016. Intervalul dintre și după aceste date ne poate da impresia că pierdem contactul cu realitatea pe care o știam. Fără prezență de spirit, chiar dacă vrem să revenim cu picioarele pe pământ, parcă o forță ne ține suspendați și ne face să ne zbatem în gol.
Careul Saturn-Neptun este cu atât mai puternic cu cât ambele zodii implicate în aspect, Săgetătorul și Peștii, sunt guvernate de aceeași planetă, Jupiter. Efectul este greu de stăpânit și pare că necesită un vaccin antirabic. Impresia generală ar putea fi că o parte a vieții noastre pe care o stăpâneam foarte bine, îmblânzită domesticită, devine un câine turbat scăpat din lanț, care nu se mai întoarce acasă. Odată scăpat, dus rămâne…
Aceste aspect de cuadratură este un mare vrăjitor. El ne întinde mreje și creează iluzii. Saturn în careu cu Neptun ne injectează cu substanțe halucinogene, de parcă astrele se droghează și ne droghează. Ispitele pândesc la fiecare colț, iar Fata Morgana este mai seducătoare ca niciodată. Falsul, iluzia și impresiile sunt certitudini! Neptun are, de data aceasta, puterea asupra lui Saturn, fiind în domiciliu. Ceea ce ni se pare stabil, cert, solid, poate fi numai o tentație care ne-a atras în capcană.
Careul Saturn-Neptun face din 2016 un an al farselor astrale! Parcă forțele elementale dau drumul la spiriduși printre noi. Avem mari șanse să greșim, să alegem ce nu ni se potrivește, să ne rătăcim, pentru că ne atrage poleiul, ambalajul, strălucirea! Nu e deloc un an bun pentru cei dornici de aventură, de experimentări frivole, pentru cei ‘slabi de înger’. Lângă îngerul păzitor stă de veghe Mr. Bean, la unii, Benny Hill, la alții, fiecare pe care îl preferă. Aflați la răscruce, unde se află un indicator pentru direcția corectă, spiridușii sau unul din cei doi comici, se iau la întrecere să întoarcă săgeata invers. Și uite așa, în loc de stânga, o apucăm la dreapta sau invers. 2016 poate fi anul în care, cei ce au nevoie de treziri sau zguduiri serioase, să comită greșeli grandioase. Cine ‘trage pe nas’ și se lasă luat de val, cade răspuns în brațele ispitei, dă vrabia din mână pe cioara din pom, aleargă după cai vezi pe pereți, pierde pe mâna lui.
 

Astrele se pare că nu dau a doua șansă în 2016! Abaterile din drum nu pot fi corectate. Scăpările, derapările, alunecările, trădările, infidelitățile, testarea limitelor, riscurile nebunești, speculațiile fără acoperire se taxează fără milă. Sunt slabe șansele ca greșelile să poată fi îndreptate. Iertate, da, însă nu mai e cale de întoarcere pe drumul de dinainte! Cine o comite, se exclude din viața de până atunci. Dacă ceva se strică, nu se mai poate repara. Dacă te abați de la drum, l-ai pierdut, s-a închis, așa că nu mai rămâne decât să o iei pe alte cărări.

Anul 2016 vine cu oferte ce par irezistibile. Par numai… Să nu credem decât în ceea ce este palpabil, concret, semnat, asumat, material. Promisiunile nu au nicio greutate. Riscăm să cădem pradă unor mari iluzii! ‘Dă-i, Doamne, omului, mintea cea de pe urmă!’ zice acest careu. Uneori, ar putea fi prea târziu când ne dăm seama: ‘Ups! Era invers! Am ales pe dos!’
Careul Saturn-Neptun, influent pe toată durata lui 2016, ne testează discernământul! Coincidențele pot fi adevărate căi de rătăcire! Ne putem minți frumos văzând că primim semne, să se leagă frumos niște planuri, că se înlănțuie realizările. În 2016, sincronicitățile pot fi înșelătoare! Dacă ne gândim la ceva și, în câteva minute, apare o pistă care ne confirmă ce aveam noi în cap, să nu ne aruncăm cu capul înainte! Poate fi un miraj! Astrele doar ne ademenesc! Ne simțim vrăjiți, seduși, hipnotizați!
Fetița cu chibriturile, din povestea lui Hans Christian Andersen, cu vedeniile sale, devine mascota perioadei. Magia astrală ne dă să bem o licoare fermecată! Dar vai când se duce efectul poțiunii! Vai când se termină efectul drogurilor și apare starea de sevraj. Vai când se stinge ultimul chibrit al fetiței rătăcite care, halucinând că vede cel mai frumos brad de Crăciun și chipul strălucitor al bunicii, moare de frig…
Ca morală a nălucilor astrale care ne pândesc, recomand lectura poveștii:
Astrolog- Valeriu Panoiu
Distribuie acest articol Oficial Media
Share