Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Carrefour România va asigura hrana pentru spitalele din țară

La data prezentului comunicat, la nivelul judeţului Timiş, în carantină instituționalizată sunt  228 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte  1723 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Ministerul Sănătății, împreună cu unul dintre cei mai mari retaileri din România, asigură alimente pentru spitalele din țară, aflate în prima linie în lupta cu Covid-19

România traversează în acest moment o situație care a adus laolaltă, într-un efort de solidaritate și implicare, actori din spațiul public și mediul de afaceri, ce își unesc forțele să sprijine autoritățile și cadrele medicale pentru a face față valului reprezentat de Coronavirus.

Carrefour România a răspuns necesității de hrană și asigură spitalelor din țară, care tratează pacienții infectați cu Covid-19, alimentele necesare pe parcursul următoarei luni, atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți. În acest moment, următoarele spitale: Spitalul clinic de boli infecțioase Constanța, Spitalul clinic de boli infecțioase și pneumoftizologice Victor Babeș Craiova și Spitalul clinic de boli infecțioase Victor Babeș Timișoara se află pe lista centrelor medicale ce vor primi alimente, la recomandarea Ministerului Sănătății.

„Personalul nostru medical este demn de toată lauda și demonstrează, o dată în plus, dedicare și înalt profesionalism, în aceste zile în care jurământul lui Hipocrate este atât de greu încercat. Mulțumim pe această cale companiilor private care arată solidaritate față de situația actuală”, a declarat Victor Costache, Ministrul Sănătății.

„Cei care se află astăzi în linia întâi în lupta împotriva Covid-19 – cadre medicale, asistenți, personal de suport – au, la rândul lor, nevoie de grijă și ajutor. Vrem să le acordăm sprijin pentru a face față zi de zi situațiilor solicitante. Iar pacienților, toate încurajările, împreună cu susținerea pe care vrem să le-o oferim printr-o alimentație corespunzătoare”, a declarat Jean Richard De Latour, CEO Carrefour România.

Spitalele vor primi din partea Carrefour România alimentele necesare unei alimentații adecvate, conform solicitărilor primite de la unitățiile sanitare menționate anterior.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share