17/10/2021

Cercetat pentru șofat sub influența băuturilor alcoolice

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au depistat un bărbat de 55 de ani, din Bezdead, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 71, pe raza localității Dealul Mare, deși se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.

Cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de efective de la Secția nr. 5 Poliție Rurală Voinești, au identificat trei bărbați în timp ce dețineau ilegal trei arme letale, respectiv un revolver și două puști.

Din cercetări a reieșit că armele ar fi fost descoperite în urma demolării unei case.

Armele au fost indisponibilizate, iar în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share