Parlamentul European a votat creșterea compensațiilor cu până la 100% pentru întârzierile trenurilor din toate statele membre ale UE.
Pentru întârzieri între 90 și 120 de minute, rambursarea va fi de 75% din valoarea biletului, iar pentru întârzieri de 60 – 90 de minute, de 50%, urmând ca celor cărora le-au întârziat mai mult de două ore să primească o rambursare de 100% a biletului. Legislația europeană prevede ca rambursarea să fie de 25% din valoarea biletului la întârzieri între 60 și 120 de minute și rambursare de 50% la întârzieri de peste 2 ore. Cu toate acestea, doar cinci state membre ale UE aplică integral normele existente privind drepturile pasagerilor.
România, alături de de alte state, beneficiază de o derogare și nu plătește deloc compensații pasagerilor pe rutele interne. S-a cerut ca toate statele membre să aplice uniform legislația privind drepturile pasagerilor transportului feroviar. Deputații europeni au votat pentru o mai bună asistență pentru persoanele cu mobilitate redusă. Statele vor trebui să asigure compensarea integrală în cazul pierderii sau deteriorării echipamentului de mobilitate, precum și în cazul pierderii sau accidentării animalelor dresate.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgul de Paște Craiova s-a deschis într-un peisaj de poveste
Cum îți poți amenaja bucătăria încât să fie pe placul tău?
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la târgul de Sf. Gheorghe din Moreni