Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cinci persoane depistate la pescuit în perioadă de prohibiție.

Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara, în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Transilvania, au desfășurat joi, 28 mai a.c., o acţiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională din domeniul piscicol.

Pe timpul acestei acțiuni, în zona localității Periam din județul Timiș, au fost depistate cele cinci persoane care pescuiau, pe malul râului Mureș deși, până la data de 2 iunie a.c., inclusiv, este declarată perioadă de prohibiție, conform prevederilor Ordinului nr. 43/310/2020 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2020.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cele cinci persoane depistate, dintre care două nu dețineau nici permis de pescuit, au fost sancționate contravențional, valoarea totală amenzilor aplicate fiind în cuantum de 3600 lei.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share