Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Circulaţie închisă pe tronsonul DN 6 (E70), Slatina-Timiș

În urma ploilor din ultima perioadă, structura de rezistență a podului peste Râul Timiș, aflat la km 58+124 al drumului județean DJ 582, pod care face legătura dintre drumul național DN 6 (E70) și localitatea Slatina-Timiș a fost afectată.

Astfel, Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin anunță, în calitate de administrator al DJ 582 a instituit închiderea circulației rutiere până la remedierea situației pe tronsonul DN 6 (E70) – Slatina-Timiș. Pe perioada restricţiei se va folosi varianta ocolitoare: DN 6 – DJ 608C Petroșnița – Bucoșnița – Slatina-Timiș.

„Pentru evitarea unor evenimente ce ar putea pune în pericol participanții la trafic, Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a luat măsura impunerii unor restricții de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe tronsonul cuprins între localitățile Slatina-Timiș și Brebu Nou al drumului județean DJ 582, cu următoarea variantă de ocolire: DN6 Caransebeș – DN 58 Păltiniș – Soceni – Reșița – DJ 582 Cuptoare – Văliug – Brebu Nou”, ne-a informat Mădălina Cotoc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Drumuri.

Atât măsura închiderii circulației, cât și instituirea restricțiilor de tonaj au fost avizate de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.

Sursa: argument.ro

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share