16/06/2021

Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – Cafeneaua Prevenirii la Moreni

La data de 24 februarie a.c., în contextul sărbătoririi Dragobetelui, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat o întâlnire interactivă cu liceenii din Moreni, cu tema „Nu te lăsa păcălit(ă)!”, în cadrul Proiectului Atenție! E viața ta!, potrivit unui comunicat de presa din partea IPJ Dambovita.

Scopul activității a constat în prevenirea şi combaterea violenţei în relaţiile interpersonale.

Au fost discutate aspecte privind cauzele şi factorii favorizanţi ai violenţei, dimensiunile şi formele de manifestare precum şi modalităţi de prevenire a acestui fenomen care afectează toate categoriile de persoane, indiferent de vârsta sau de statutul social al celor implicaţi.

La activitate au participat şi studenții Universității Valahia din Târgoviște și un psiholog din cadrul Organizației Salvați Copiii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share