Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

CRĂCIUN 2015: Cum au fost decorate cele mai luxoase HOTELURI din lume

Magia Crăciunului este de cinci stele în cele mai luxoase hoteluri din lume, acolo unde administratorii au apelat la unii dintre cei mai celebri designeri de interior din lume pentru a decora încăperile cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

MailOnlineTravel a realizat o listă a celor mai extravagante hoteluri din lume în funcţie de felul în care au fost decorate în această iarnă.

O scurtă incursiune în interiorul hotelurilor de top  din întreaga lume dezvăluie case de turtă dulce în mărime naturală,  cinematografe construite pe acoperiş sau pomi de Crăciun de dimensiuni impresionante.

The Ritz – Londra

Ritz-ul din Londra nu a fost niciodată monoton de sărbători, iar anul acesta nu s-a dat în lături de la a duce în holul principal un brad uriaş. Pomul de Crăciun se înalţă pe două etaje şi a fost împodobit în roşu şi auriu. De asemenea, coridoarele sunt decorate cu piloni pe care se află brăduţi mici împodobiţi în aceleaşi culori ca bradul principal.

Athenee Plaza – Paris

Pentru a sărbători sezonul de iarnă, în curtea interioară a hotelului Plaza Athenee din capitala Franţei a fost amenajat un patinoar de lux. În minunata grădină La Cour du Jardin a fost amplasat patinoarul care este împrejmuit de brăduţi împodobiţi cu luminiţe albe.

Plaza – New York

Hotelul Plaza din New York a împodobit un brad uriaş cu ornamente albe şi aurii, iar la baza acestuia a amplasat cadouri uriaşe pentru oaspeţii care petrec noaptea de Crăciun acolo.

The Bellagio – Las Vegas

Grădina botanică din interiorul hotelului Bellagio din Las Vegas a fost împodobită cu fulgi uriaşi de zăpadă, statuete care reprezintă perechi de animale arctice şi un tunel uriaş de gheaţă. Punctul de maxim interes este format din două globuri de zăpadă de trei metri, fiecare reprezentând câte o scenă de iarnă.

Berkeley – Londra

Acoperişul hotelului londonez a fost transformat în această perioadă într-un cinematograf în aer liber. Întregul acoperiş este împodobit cu brăduţi şi felinare, iar în loc de scaune au fost montate mai multe băncuţe din lemn acoperite.

Burj al Arab- Dubai
Rafinatul hotel de şapte stele din Dubai a fost transformat într-un paradis de iarnă. Holul principal a fost împodobit cu zeci de copaci luminoşi şi brazi ornaţi în alb şi auriu.


Savoy – Londra

Copacii din hotelul Savoy din Londra au fost împodobiţi cu fundiţe roz şi globuri aurii, iar la bază au fost amplasate statuete de ogari negri.

Fairmont – San Francisco

În timp ce în mai multe hoteluri au fost amplasate case de turtă dulce, hotelul Fairmont din San Francisco a dus conceptul la un alt nivel. În lobby a fost amplasată o structură atât de mare, încât un adult se poate plimba prin ea fără probleme. Cu o înălţime de peste trei metri, casa include 7.750 de cărămizi realizate din turtă dulce lipite cu glazură care a costat 1.500 de lire sterline. Ornamentele realizate la rândul lor din dulciuri sunt în valoare de 700 de lire sterline.


Hotelul Palace Badrutt  – Saint Moritz

Situat în una dintre cele mai luxoaxe staţiuni montane din lume, palatul Bardutt a dorit să îmbine spiritul Crăciunului cu facilităţile pentru distraţie. La intrarea în palat a fost amplasat un brad uriaş împodobit în roşu şi auriu, iar pe arcade au fost instalate luminiţe.

Atlantis The Palm – Dubai

În hotelul Atlantis din Dubai a fost creat un ”Sat festiv” amenajat în stilul târgurilor de Crăciun din Germania şi Austria. Aici a fost adusă zăpadă artificială, brăduţi, animăluţe şi foarte multe dulciuri. Punctul de maxim este, însă, un acvariu uriaş, în care Moş Crăciun îşi face apariţia îmbrăcat în costum de scuba diving.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share