Cum a fost posibil? Propaganda care a păcălit generații de oameni educați
Să privim adevărul în față, exact așa cum se vede de pe stradă, nu din birourile capitonate ale analiștilor politici. În ultimii 30 de ani, în România s-a săvârșit un miracol al manipulării. O masă uriașă de oameni educați- ingineri, medici, profesori, IT-iști din marile orașe- a fost convinsă să gândească și să acționeze pe baza unor lozinci, nu pe realitate din buzunar.
Cum a fost posibil ca oameni care despică firul în patru în profesia lor să înghită pe nemestecate o realitate paralelă? Răspunsul este simplu: printr-o strategie de propagandă masivă, finanțată consistent și executată prin universități, ONG-uri și rețele sociale. S-a creat un țap ispășitor perfect, PSD-ul, în timp ce adevărații gropari ai economiei au fost spălați ca prin magie.
Haideți să desfacem acest mecanism bucată cu bucată, ca să înțelegem marea păcăleală națională.
Monopolul moral și fabricarea „băiatului bun” în universități
Totul a plecat de la o schemă psihologică elementară: nevoia omului educat de a se simți superior. Propaganda de dreapta a înțeles că dacă vrei să prinzi publicul cu studii, nu trebuie să-i vorbești despre economie reală, ci despre statut social.
S-a inventat o axă imaginară a civilizației. Pe de o parte erau „ei”- alegătorii de stânga, portretizați ca bătrâni, analfabeți, asistați social, oameni din mediul rural care se vând pentru o pungă de zahăr. Pe de altă parte eram „noi”- tinerii frumoși, liberi, europeni, educați, care dețin adevărul absolut.
Această linie a fost adoptată organic în mediul academic. În facultăți, la cursurile de științe politice, sociologie sau drept, profesorii și liderii de opinie au început să valideze aceste etichete. A fi anti-PSD a devenit o normă socială academică. Dacă erai student sau asistent universitar și îndrăzneai să spui că o măsură economică de stânga e bună, erai imediat izolat, privit de sus sau etichetat ca „învechit”.
Presiunea de grup a funcționat perfect. Intelectualul român a aderat la mișcarea anti-stânga nu pentru că îi citise programele economice, ci din snobism și din frica de a nu fi catalogat drept „prostul satului”. Este exact mecanismul pe care Gustave Le Bon îl descria în 1895 în Psihologia mulțimilor: omul în grup nu mai gândește rațional – el simte, se conformează și urmează liderii de opinie ca să nu fie exclus.
Virușii mentali: cum distrug sloganurile gândirea critică
Când ai reușit să împarți societatea în „buni” și „răi”, nu mai ai nevoie de argumente. Ai nevoie de arme verbale care să blocheze creierul. Așa au apărut sloganurile violente, adevărați viruși mentali: „ciumă roșie”, „mu_e PSD”, „proruși” sau „antieuropeni”.
Ce face un astfel de slogan? Elimină nuanțele și dialogul politic. În momentul în care accepți eticheta de „ciumă roșie”, opozantul tău nu mai este un partener de discuție cu care ai contradicții pe bugete sau taxe. El devine un inamic biologic, o boală care trebuie distrusă. Nu mai discuți cu el, ci îl combați și asta înseamnă trecerea în prostie chiar a ta însuți. Nu mai analizezi dacă are dreptate, ci îl izolezi.
Propaganda modernă a împrumutat acest mecanism direct din arsenalul regimurilor totalitare. Naziștii îi numeau pe evrei „paraziți” și „bacterii”. Propaganda sovietică îi numea pe dușmani de clasă „viermi” și „dăunători”. Principiul e același: dezumanizează adversarul și ai câștigat jumătate din bătălie înainte să fi spus un singur argument real. Poți citi despre ”influensări fără cititori”, fragment scris în 2023, cât și ”Misterele comunicării”, încă din 2015.
Aici apare marea orbire a publicului educat. Oameni cu pretenții de cultură au ieșit în stradă urlând obscenități, convinși că apără democrația. Nimeni nu mai stătea să verifice dacă acuzațiile au vreun fundament real. Emoția a înlocuit analiza. Sentimentul de superioritate morală a înlocuit argumentul economic.
Minciuna istorică gogonată: „prorus” și „antieuropean”
Să luăm eticheta de „prorus” sau „antieuropean”, lipită obsesiv pe fruntea stângii. Este o minciună istorică pe care orice om de bună-credință o poate demonta cu fapte.
Cine a semnat acordurile de aderare la UE și NATO? Guverne cu participare masivă a stângii. Cine a implementat marea privatizare a anilor ’90, care a distrus industria românească vânzând fabrici pe nimic unor oligarhi? Tot guvernele de dreapta sau tehnocrate prezentate ca „pro-europene”. Cine a vândut Petrom austriecilor la un preț contestat de specialiști? Un guvern de dreapta.
Dar aceste fapte n-au contat, pentru că nu tu trebuia să le verifici. Tu trebuia să simți. Și simțeai că stânga e „înapoiată” pentru că profesorul de la facultate, influencerul de pe Instagram și editorialistul de pe site-ul preferat îți spuneau asta în fiecare zi, în tonuri diferite, cu aceeași concluzie.
Rețeaua invizibilă: ONG-uri, presă și finanțare externă
Nu e nicio teorie a conspirației să spui că o rețea organizată de ONG-uri, publicații online și „societate civilă” a funcționat ca amplificator al acestei propagande. E o realitate documentată, cu finanțări publice, rapoarte anuale și structuri instituționale.
Modelul a funcționat simplu: o fundație externă finanțează un ONG local, care formează „lideri civici”, care la rândul lor instruiesc jurnaliști și studenți, care produc conținut ce confirmă narativul inițial. Cercul se închide. Fiecare verigă se simte independentă și sinceră- și chiar e, la nivelul ei. Dar direcția generală e pre-setată.
Nu toate ONG-urile sunt rele, nu toți jurnaliștii sunt marionetele cuiva. Dar sistemul în ansamblu a funcționat ca un filtru: mesajele care confirmau narativul „stânga e rea, dreapta e civilizată” treceau ușor, primeau finanțare, vizibilitate și premii. Mesajele care contestau narativul mureau în liniște.
Țăranul prost și știrbul, fabricarea dușmanului intern
Unul dintre cele mai murdare trucuri ale propagandei a fost fabricarea unui tip uman de disprețuit: alegătorul de stânga ca prototip al inferiorității. Bătrânul din sat care votează pentru că primește o găleată. Asistatul social care trăiește pe spinarea contribuabililor. „Stirbul” – imaginea dezumanizantă a omului sărac, cu dinți lipsă, incult, ușor de cumpărat.
Această imagine a îndeplinit două funcții simultan. Prima: a dat publicului educat un adversar pe care să-l disprețuiască fără remușcări, și convinși că nu e rasism, nu e elitism, e „luptă împotriva corupției”. A doua: a ascuns realitatea că milioane de oameni săraci votau stânga din motive raționale, pentru că politicile de stânga le aduceau beneficii concrete cum ar fi salarii minime mai mari, pensii majorate, reduceri de taxe pe muncă.
Le Bon scria că mulțimea are nevoie de un dușman simplu, vizibil, de preferat ușor de ridicularizat. „Țăranul prost” a fost dușmanul perfect: nu putea să se apere, nu avea acces la tribune publice, nu apărea la televiziunile de știri pentru a-și explica votul. Era cel mai bun cal de bătaie sau măgar de povară.
De ce oamenii deștepți sunt cei mai vulnerabili
Paradoxul central al acestei povești este că propaganda a funcționat mai bine pe oamenii cu educație înaltă decât pe cei fără. Inginerul, medicul, profesorul – tocmai ei au devenit cei mai fervenți propagatori ai narativului.
De ce? Pentru că omul educat are o trăsătură periculoasă: știe să construiască argumente pentru orice concluzie la care a ajuns deja emoțional. Psihologii numesc asta raționalizare post-hoc. Tu nu gândești la rece și ajungi la o concluzie. Tu simți mai întâi (din presiunea grupului, din nevoia de statut) și apoi găsești argumente care confirmă ce deja crezi.
Omul needucat, când simte că e manipulat, spune: „nu știu”. Omul cu carte construiește un întreg edificiu de argumente aparent solide care să justifice ce simte. Și cu cât e mai educat, cu atât edificiul e mai convingător și mai greu de dărâmat.
Există și un al doilea mecanism: costul admiterii greșelii. Dacă ai ieșit în stradă de zece ori, ai distribuit sute de postări, ai rupt relații cu rude și prieteni pentru că votau altfel și acum a admite că poate erai păcălit înseamnă să recunoști că ai irosit ani de energie emoțională. Creierul refuză asta cu îndârjire. E mai ușor să continui să crezi decât să suporți durerea recunoașterii.
Ce s-a pierdut cu adevărat în acești 30 de ani
Cea mai mare victimă a acestei propagande n-a fost nici PSD-ul, nici dreapta, nici stânga. A fost dezbaterea reală. Discuția serioasă despre cum se cheltuiesc banii publici, cine plătește taxe și cine nu, de ce salariile în România sunt de trei ori mai mici decât în Cehia, de ce autostrada Moldovei nu e gata, de ce medicii pleacă în Italia și toate astea au fost înghițite de scandalul perpetuu al luptei „buni vs. răi”.
Cât timp România se bătea cu pumnii în piept la protestele din Piața Victoriei, politicile economice reale cum ar fi contracte de concesiune, privatizări, subvenții, cotă unică de impozitare, toate au continuat netulburate, indiferent de cine era la guvernare. Spectacolul politic a funcționat ca o perdea de fum perfectă.
Și în tot acest timp, România a rămas printre cele mai sărace țări din UE, cu cel mai mare număr de copii săraci din Europa, cu cel mai slab acoperit sistem de sănătate raportat la PIB. Dar asta conta mai puțin. Conta cine e „pro-european” și cine e „ciumă roșie” sau ”pro-rus”.
Ce facem cu toate acestea?
Primul pas e cel mai greu: să accepți că poate ai fost păcălit. Nu pentru că ești prost, ci pentru că propaganda bună păcălește tocmai oamenii deștepți. Ăsta e scopul ei.
Al doilea pas e să înveți să distingi între o dezbatere reală și un spectacol. Când toți vorbesc cu aceeași voce, în aceiași termeni, cu aceleași etichete, acela e semnul că nu asculți o realitate, ci un narativ pre-fabricat.
Al treilea pas e cel mai simplu și cel mai revoluționar: citește programul economic, nu culoarea. Întreabă: această politică mă ajută pe mine concret? Îl ajută pe vecinul meu? Îi ajută pe cei mai săraci dintre noi? Dacă da, votează-o, indiferent cine o propune.
Democrația adevărată nu e un meci de fotbal în care ai o echipă de suflet. E un contract social în care tu ești angajatorul politicienilor. Dacă îi angajezi că sunt frumos îmbrăcați și îți place ție cum dau pe sticlă, dar nu sunt în stare să conducă țara, ți-ai luat o mare țeapă, deci ești un păcălit cu studii superioare.
*
Mai multe materiale ale subsemnatului în pagina biografica.
Analiză bazată pe psihologia maselor (Gustave Le Bon, 1895)
Un pic din psihologia socială a conformismului (Solomon Asch, 1951) și câteva spicuiri din studiile despre raționalizare post-hoc (Jonathan Haidt, 2001).
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă.
Vezi pagina Cristi Iordache
