Cum să deveniți clienți Aquatim

De la 1 noiembrie 2022, Aquatim preia gestiunea serviciilor de apă și canalizare din Giroc. Pentru aceasta, 12 echipe ale companiei se vor deplasa în comună în vederea operațiunii de confirmare a indexului de contor. Vizita va fi anunțată prin poștă, cu 3 zile înainte, iar locuitorii comunei sunt rugați să prezinte angajaților noștri un extras de carte funciară sau contractul de vânzare-cumpărare și o copie a actului de identitate. Menționăm că acei clienți care au deja un contract încheiat cu Giroceana vor fi preluați direct de către Aquatim, iar pentru ceilalți este necesar și avizul tehnic.

Pentru mai multe informații legate de serviciile oferite, clienții noștri au la dispoziție site-ul www.aquatim.ro. Acesta permite încărcarea documentelor pentru obținerea unui aviz tehnic sau pentru încheierea unui contract, iar în secțiunea „Cum deveniți client Aquatim” vizitatorii pot citi informații detaliate despre etapele pe care trebuie să le parcurgă înainte de semnarea unui contract de prestări servicii cu operatorul de apă, pot descărca formularele tipizate necesare la fiecare etapă și apoi pot transmite toată documentația direct departamentelor specializate.

Site-ul conține și secțiunile „Semnalează o problemă” și „Programare audiență”, prin care utilizatorii pot transmite o sesizare cu privire la funcționarea rețelei de apă sau de canalizare, cu posibilitatea încărcării unei fotografii și, respectiv, să solicite o audiență la unul dintre directorii companiei.

Secțiunea „Calitatea apei” oferă informații detaliate despre programul de monitorizare a calității apei potabile și a apei uzate, precum și rapoarte de analiză a apei de la robinet pentru fiecare cartier din Timișoara și fiecare localitate din aria de operare.

Site-ul își adaptează designul în funcție de dimensiunile dispozitivului de pe care este accesat, încurajând clienții Aquatim să-l acceseze de pe telefoanele mobile și să-și creeze un cont de client în portalul care le permite să efectueze plata facturilor, să transmită indexul contorului, să-și urmărească istoricul consumurilor și să-și activeze factura eletronică. În plus, accesarea site-ului de pe telefonul mobil permite transmiterea unui e-mail către Serviciul Relații Clienți direct din secțiunile Contact și Adrese utile, precum și apelarea directă a Call-center-ului la numărul de telefon 0356 914.

Informațiile actualizate despre programul zilnic al intervențiilor și al lucrărilor programate se găsesc pe prima pagină a site-ului, semnalizate cu bulină roșie pentru a fi ușor de identificat de către utilizatori. De asemenea, site-ul oferă informații despre programele de investiții derulate de Aquatim în județ, despre tarifele serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare și metodele de plată, despre serviciile conexe oferite clienților, despre citirea contorului de branșament și transmiterea indexului, precum și informațiile de interes public.

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share