Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cupa JANDARMERIEI- HUNEDOARA 100

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara, al Asociaţiei Sportive ,,Streiul” Deva şi al Primăriei Municipiului Vulcan, a organizat miercuri, 30 ianuarie a.c., în Pasul Vâlcan, ,,Cupa Jandarmeriei la Schi – Hunedoara 100”.

La această competiţie devenită tradiţie, participă an de an reprezentanţi din cadrul tuturor structurilor montane şi nu numai, care îşi demonstrează astfel şi calităţile de buni schiori.

Concursul de schi, ajuns la a XIV – a ediţie, a adunat la linia de start 17 schiori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, 2 schiori din cadrul Serviciului Public Salvamont Hunedoara şi 3 schiori din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan. Concursul a constat în două manşe de slalom.

După parcurgerea probelor, clasamentul s-a prezentat astfel:

categoria bărbaţi până în 40 ani:

pe locul I – Sorin Danciu – Serviciul Public Salvamont Hunedoara;

pe locul II – plutonier major Paul Măgduţ, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Râu de Mori;

pe locul III – plutonier major Cosmin Viţonesc, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Râu de Mori;

pe locul III – plutonier major Sorin Moldovan, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Straja.

 categoria bărbaţi peste 40 ani:

pe locul I – plutonier adjutant Valentin Szabo, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Parâng;

pe locul II –  Marius Ghica, din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan;

pe locul III – plutonier adjutant Fănică Avădanei-Tetileanu, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Parâng. Câştigătorilor le-au fost acordate diplome şi cupe.

La activitatea sportivă  au participat prefectul judeţului Hunedoara, domnul Fabius-Tiberiu KISZELY, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, colonelul Viorel Demean, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe ILE, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Decebal” Hunedoaral colonel dr. Robert-Iulian VÎŢĂ, jandarmi montani hunedoreni, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice cu care există relaţii de colaborare sau cooperare.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share