Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Dacă nu era barajul efectele inundațiilor erau mult mai mari

Ministrul Afacerilor Interne,  Marcel Vela  inspectorul general al IGSU, generalul  Dan-Paul Iamandi, prefectul județului Hunedoara,  Vasile Potecă, directorul general a Apelor  Române, Ervin Molnar, precum și alți oficiali au fost prezenți in Valea Jiului pentru o primă  evaluare a situației generate de inundațiile de catastrofale  care au lovit ieri vestul Văii Jiului.

De la  Guvern vor fi alocate fonduri pentru eliminarea distrugerilor provocate în infrastructura localităților din vestul Văii Jiului. Bani vor primi atât autoritățile, cât și localnicii. Totodată, au fost stabilite planurile  de măsuri pentru evacuarea apelor și a mâlului din gospodariile oamenilor. S-a punctat un calendar pentru despăgubiri din partea guvernului României.

Ajuns la  Lupeni,  ministrul Internelor  s-a luat la ceartă cu primarii PSD, pentru că și la Lupeni și la Uricani, aceștia  au altă coloratură politică.

A declarat că primarii ar fi făcut altceva cu banii de la inundații, iar de aici a stârnit o adevărată reacție a acestora, mai ales că toți așteptau să vorbească despre măsurile ce trebuie luate imediat.
Eu spun că PSD a furat bani de la inundații. O spun eu, că această lucrare trebuia să fie făcută bine”, a spus Marcel Vela la Lupeni,.

În  replică, primarul Lucian Resmeriță, care s-a autodeclarat cel mai tânăr primar de municipiu din România, l-a apostrofat la rândul său: „Este rușinos pentru un ministru să faca astfel de afirmații, fără să aibă nicio dovadă în acest sens. Ar trebui să fiți mult mai echilibrat în declarațiile dumneavoastră. Ați venit să ne acuzați, sau să ne ajutați???? Suntem fii de mineri”.

„Anul trecut s-au primit bani pentru inundații la Lupeni? Guvernul nu era PSD? O să vă ajut. Vreau să fiți cât mai aproape de oameni și să îi ajutăm”, a mai spus ministrul Vela, în discuțiile aprinse  cu primarul din Uricani Dănuț Buhăescu și cel de la Lupeni Lucian Resmeriță.

pă ce a vizitat Lupeniul, acesta s-a dus la bajarul de la Valea de Pești, pentru care, sunt așteptați de ani buni, banii pentru finalizarea lucrărilor punerii acestuia în siguranță.

Ministrul a mai dat asigurări că barajul de la Valea de Pești este în siguranță și că, în urma analizei pe care a făcut-o la fața locului a constatat că acesta a salvat multe locuințe din aval. „Dacă nu era barajul, efectele inundațiilor erau mult mai mari. Evaluăm cu Prefectura și colegii de la Apele Române, pentru că monitorizarea e soluția pentru a preveni și alte pagube. Dorința mea, și ordinul pe care l-am dat, este salvarea oamenilor, să nu avem victime și diminuarea pagubelor. În faza a doua suntem pregătiți, și am cerut administrațiilor locale, să grăbească evaluarea pagubelor, ”a  mai spus minstrul de Interne, Marcel Vela.

Potrivit ultimelor  informațiilor primite de la ISU Hunedoara, ieri  au fost evacuați peste 300 de locuitori, sunt distruse poduri și podețe.  Au fost inundate aproape 350 gospodării și terenuri din localitățile inundate.  Pompieri, jandarmi, drumari și muncitori ai Apelor Române și ai operatorului de apă din Valea Jiului acționează cu efective mărite pentru evacuarea apelor din gospodării și pentru degajarea căilor rutiere afectate de viitură, mai ales a Drumului Național 66 A – Petroșani – Câmpul lui Neag – distrus de viitură pe o importantă porțiune.

Autoritățile locale împreună cu toate structurile ministerului de Interne s-au mobilizat ieri, și singura  veste foarte bună, este că, nu au fost victime omenești.

În  urma ploilor torenţiale înregistrate în această dimineață în Valea Jiului, aproximativ 400 de gospodării din localitățile Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa, au fost afectate de furia viiturilor formate pe Jiu şi afluenţii acestuia.

Sub supravegherea autorităților din teritoriu 282 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de echipele de intervenție.

Pentru limitarea efectelor negative ale fenomenelor meteo din zonele afectate, lucrează în acest moment 117 pompieri militari cu 11 autospeciale, 7 motopompe transportabile, remorcabile şi cu capacitate mărită şi o barcă. Pompierii hunedoreni sunt sprijiniţi de colegi din judeţele Timiş, Caraş şi Sibiu care au adus în zona afectată de inundaţii 14 mijloace tehnice. Echipe alcătuite din 22 de jandarmi, 20 de salvamontişti şi zeci de voluntari ai SVSU Vulcan, Lupeni şi Aninoasa au pus umărul la efortul de evacuare a oamenilor din casele inundate sau de construire a unor diguri din saci cu nisip. Operaţiunile în teren  au fost coordonate de șeful ISU Hunedoara, colonel Viorel Demean şi prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă.

Trei elicoptere au survolat zona, fiind pregătite să intervină pentru salvarea oamenilor care nu s-ar fi putut evacua.

La această oră se înregistrează o retragere semnificativă a apelor în zonele inundate.

Judeţul Hunedoara se află, totuşi, sub incidenţa avertizării meteo cod portocaliu caracterizată de averse torenţiale şi cantităţi însemnate de apă pe metru patrat. De asemenea, bazinele hidrografice ale Jiului, Mureşului şi Crişului Alb sunt vizate de o avertizare cod portocaliu până astăzi  la ora 14.00.

 

Unda de viitură de pe râul Jiu a ajuns în Gorj și se deplasează către județul Dolj

La nivelul județului Dolj râul Jiu se află sub atenta supraveghere a specialiștilor de la Apele Române. Conform prognozei hidrologice, în următorul interval de 24 de ore, nivelurile și debitele vor fi variabile, cu tendință de creștere pe acest sector.

Având în vedere datele actuale și prognoza hidrometeorologică pentru următoarele ore, echipele Apelor Române monitorizează permanent cursurile de apă și lucrările hidrotehnice din administrare, fiind pregătite să intervină acolo unde situația o impune.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share