21/10/2020

DAMBOVITA: Accidente rutiere 23 ianuarie

Ieri, 23 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente care ar putea afecta minivacanța cetățenilor.

Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 14 evenimente, dintre care 9 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 26.010 lei.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi iar, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au reţinut 7  permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

Astăzi, 24 ianuarie, în contextul manifestărilor circumscrise „Zilei Unirii Principatelor Române”, polițiștii vor continua să fie prezenți în stradă și vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

De asemenea, pe drumurile publice, pe principalele artere care converg către zonele turistice, poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor accidente de circulație grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind folosite autospecialele dotate cu aparatură radar.

*

  În ziua de 23 ianuarie 2017, pe raza municipiului Târgoviște și pe DN 72, în afara localității Răzvad, s-au înregistrat 3 accidente de circulație, soldate cu rănirea ușoară a 3 persoane.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că 2 dintre evenimentele rutiere s-au produs pe fondul încălcării  regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, iar celălalt ca urmare a nerespectării semnificației culorii roșii a semaforului.

  *
Doi bărbați, cercetați pentru infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. În noaptea de 21 spre 22 ianuarie 2017, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pe strada Maior Brezișeanu Eugen din Târgoviște un autoturism condus de un bărbat din Doicești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că documentul prezentat de șofer era fals, cel în cauză nefiind posesorul unui permis de conducere.
De asemenea, un alt bărbat din Crevedia a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism care avea expirată valabilitatea autorizației de criculație provizorie.
Pe numele celor doi bărbați, polițiștii au întocmit dosare penale.

Poliția rutieră atrage atenția:

ALEGE VIAȚA! Respectă regulile de circulație !

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share