16/06/2021

DAMBOVITA: Peste 180 de polițiști vor fi la datorie de Ziua Națională a României

ziua-nationala

Peste 180 de polițiști din Dâmbovița vor fi la datorie, de Ziua Națională a României, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de această sărbătoare .

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, pe raza întregului județ sunt programate ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros, informează IPJ Dâmbovița.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița va acţiona cu 182 de poliţişti şi 85 de autospeciale, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, circumscrise acestor sărbători.

Astfel, din totalul polițiștilor implicați în misiunile desfășurate de Ziua Națională, 115 sunt de ordine publică, 39 sunt polițiști rutieri, iar 28 de polițiști sunt de la alte structuri.

Totodată, 89 de patrule de siguranţă publică, dintre care 16 pedestre şi 73 auto, vor acţiona pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea pe trenurile de călători, cu precădere pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share