De ce steagul Frantei pe facebook

Am primit zilele astea mesaje de la prieteni aflati peste tot in lume, inclusiv in Statele Unite, iar oamenii ma intreaba: ce-i cu nebunia asta pe facebook impotriva steagului Frantei afisat la profil dupa atacurile din Paris? Ai nostri nu pricep ce se intampla?
Nu, eu cred ca nu! Am afisat steagul tocmai pentru ca ceea ce s-a petrecut acolo e dincolo de limitele intelegerii. Dincolo de mesaje, principii sau dogme. A fost un act terorist marsav si las, in care oameni neinarmati, oameni ca mine si ca tine, au fost ciuruiti fara cuvinte. Au murit fara macar sa afle de ce. Asa cum la Madrid am plans, cum dupa masacrele Boko Haram din Kenya m-am revoltat, asa cum nu pot intelege logica atentatelor de la Mumbai si din Nigeria, asa nu pot accepta nici acum ideea unui asemenea macel fara tinta si cu un singur mesaj: omoram pe oricine ne iese in cale fiindca putem! Daca pe 11 septembrie, in State, la inceputul anului la redactia Charlie Hebdo, de curand in Peninsula Sinai – cu avionul rusesc – sau zilele trecute, la Beirut ori la Ankara, in iulie, a fost vorba de anumite simboluri (ceea ce, desigur, nu scuza deloc atrocitatile dementilor extremisti), in episodul de „random terror” de la Paris se dezvaluie adevarata fata a Daesh: o organizatie al carei scop declarat – de a construi Califatul – e, de fapt, o minciuna gogonata. Si nu difera cu nimic de Al Qaeda. Lumea araba ar trebui sa inteleaga acum ca adevarata motivatie a acestei organizatii e alta: sa obtina puterea. Si sa obtina recunoasterea mondiala a acestei forte malefice pe care Daesh incearca s-o impuna prin teroare, in competitie cu restul gruparilor din comunitatea asta a lor dementa. Si lumea araba ar trebui sa fie prima care sa riposteze. Iar noi, daca vom pune batista pe tambal (pe romaneste) si vom sfarsi acceptand realitatea asta impusa de ei, vom avea o soarta trista. Asa ca e momentul pentru solidaritate, e momentul sa pricepem ca nu mai conteaza ce culoare are pasaportul fiecaruia, pericolul e acelasi pentru toti. Nu serveste la nimic sa ne ciondanim pe steaguri si sa ne strigam unul altuia romanismul in fata. Nu uita nimeni ce s-a petrecut la ‪#‎colectiv‬. Insa nenorocirea de acolo are de-a face cu coruptia noastra interna, cea de toate zilele. Si asta este lupta de aici, de acasa. Suntem, insa, cu totii cetateni europeni acum si nu uitati: doi romani ca mine si ca tine au murit fara motiv la Paris. Alaturi de multi altii, de alte nationalitati. Asa ca eu insist sa afisez deocamdata steagul francez si sa-mi arat public solidaritatea. Pentru ca asa simt. Si voi continua sa scriu despre necesitatea unei solutii acolo, in zona din care acest Daesh vine, pentru ca eu cred ca toate calculele astea politice si galceava dintre puterile lumii sunt un catalizator pentru intarirea puterii Daesh si a altora asemeni lor. Fiindca nimeni nu mai e in siguranta. Asa cum voi continua sa scriu despre #colectiv si despre schimbarile de optica pe care trebuie sa le facem aici, dupa aceasta tragedie. Discordia nu va duce la nimic. Armele eficiente acum sunt unitatea si solidaritatea. Si intr-un caz si in altul. Eu asa zic.

M-a impresionat mesajul unei tinere care a scapat cu viata de la Bataclan. A vazut iadul cu ochii dar vorbeste despre iubire. Cam asta simti dupa ce ai trecut pe langa moarte, asta ramane important. Incercati sa intelegeti, daca puteti.

Mari Jeanne Ion

Distribuie acest articol Oficial Media