Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deratizare şi dezinsecţie în Timişoara

Primăria Municipiului Timişoara, în baza contractului subsecvent  nr : 40/5.04.2019  încheiat cu S.C. CORAL IMPEX S.R.L. Ploieşti,  vă aduce la cunostinţă că începând cu data de 10.04.2019 se vor executa servicii de deratizare şi dezinsecţie pe domeniul public al Municipiului Timişoara.

Produsele utilizate sunt:

  • K-OTHRINE PROFI EC 250 având substanţa activă deltametrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi;
  • VECTOBAC WG având substanţa activă bacillus thurigiensis israeliensis, pentru combaterea larvelor.
  • DERATION PELLET având substanţa activă Bromadiolone, pentru combaterea rozatoarelor

Substanţele fac parte din grupele Xn şi Xi de toxicitate şi sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele. Facem un apel la crescătorii de albine din municipiul Timişoara să reducă pe cât posibil zborurile acestora, deoarece cele aflate în zbor pot fi afectate.

Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014.

Personalul implicat în execuţia serviciilor este calificat în funcţia de agent D.D.D., în  conformitate cu  legislaţia în vigoare şi este dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente pentru efectuarea curăţeniei în gospodăriile proprii şi combaterea muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort

Totodată, amintim că potrivit prevederilor HCL nr. 371/2007 modificată şi completată, cap. VI, Reglementări privind combaterea vectorilor – rozătoare, insecte, dăunători – pe raza Municipiului Timişoara, art. 24, constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional cu amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

  1. neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor;
  2. neefectuarea lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci), etc;
  3. neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie, odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu;
  4. neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi;

executarea unor lucrări  de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare

În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de dezinsecţie şi deratizare va fi prelungită.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share