Începând de vineri, 16 aprilie 2020, în România a fost declarată starea de alertă, pe fondul existenței riscurilor de infecții cu noul coronavirus. Starea de alteră a fost declarată pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire ulterioară.
Noua declarație
MODEL – Declarație proprie raspundere – stare de alertă – descarca!
Află aici cele 21 de măsuri noi ale stării de alertă!
Este important de știut că, față de situația anterioară, starea de alertă presupune o serie de relaxări ale măsurilor luate în starea de urgență. Astfel, în deplasările din interiorul localității, nu mai sunt necesare documentele privind adeverința de la angajator sau declarația pe propria răspundere privind motivul și traseul deplasării. De asemenea, nu mai sunt prevăzute restricții privind orarul de deplasare permis persoanelor în vârstă de peste 65 de ani.
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Șeful NATO la manșa unui EUROFIGHTER german
Apă, soare, natură și un mediu sănătos pentru VIAȚĂ
Săptămâna Verde la Planeta Petrila