19/04/2021

„Devorarea maestrului” într-un salon de vinuri

Pe Mihai Gălăţanu, l-am aflat în lumea lui, amestecând poezia cu vinul, dar nu la un Salon al poeziei, ci la Salonul Internaţional de Vinuri „Vin Vest”, acolo unde este şi menirea lui, de degustător, de vin şi poezie, „devorându-şi maestrul”.

Cu mai multe cărţi în mână, cu reviste de agricultură, cu vinificaţia în altă mână şi cu „Devorarea maestrului”, carte apărută la Editura Paralela 45, în 2016.

Prima dată, acum vreo treizeci şi mai bine de ani, l-am cunoscut alături de o femeie, o femeie oarecare, între dacii şi dacele Munţilor Orăştiei, iar după ani buni, într-un Salon de Vinuri, tot alături de o femeie, dar şi de un vin. Ce coincidenţă, Femeia şi Vinul, alături de Poezie, ceea ce NICIODATĂ nu vor muri din poezia lui Gălăţanu. El, cine altcineva, decât „Maestrul”, ce se lasă devorat încet , încet, atât de femeie , cât şi de poezie, stingându-şi amarul iubirii în vin.

„Femeia pe care am iubit-o- a trebuit/ să le suprime/pe toate celelalte./…./”. Memoria lui (a maestrului), pe bandă rulantă, cuţite, ştreanguri, otrăvuri, topoare, adevărat thriler, ce lasă să picure din vene, vinul roşu ca sângele, pentru a da „de pomană nopţii de dragoste”, findcă ce îşi doreşte maestrul : „ Vreau să iubesc şi după moarte/femei vii şi cu sânii tari/ ca blestemul/ şiroind de lapte/ vreau să fiu la fel de viu precum Khayam făuritorul de corturi /care este, totuşi, cel mai viu dintre noi,/ care este cu mult mai viu decât noi toţi/muritorii.”

Urmează nopţi de dragoste, peste nopţi de dragoste, cu săruturile femeilor fluide şi vii, la mormântul fără de jerbe, jelanii şi lumânări.

Biografia – o moarte simplificată, femeile ce le-a iubit, vieţi simultane, pasionale, vieţi fără de moarte, la care maestrul zice: „ Maestrul meu a venit/către mine/ şi mi-a spus./ – Tu nu eşti tu-/ şi n-ai fost niciodată”.

De data asta am cunoscut un Mihai Gălăţanu într-o „mască mortuară”, alături de „locatari de la bellu”, purtând o mască din „ pepene galben, din zahăr pudră”, sau de ce nu „o mască dulce/ de femeie/ să iasă/din capul meu/şi de pe/ chipul meu.”, dar masca aceea e mortuară, e funerară, chiar şi în versurile scrise, ce rămân într-o carte.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share