27/01/2021

Doi bărbați de 34 și 25 de ani, identificați și cercetați de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale

 

 

În perioada ianuarie 2019-20 iulie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de  înșelăciune privind asigurările și instigare la infracțiunile de distrugere și înșelăciune privind asigurările.

 

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, ar fi instigat și ar fi determinat, prin promisiunea oferirii a 3.000 de euro, un alt bărbat de 25 de ani, să incendieze, în cursul nopții de 11 ianuarie 2019, un autoturism parcat pe raza municipiului Târgoviște.

 

De asemenea, cel în cauză ar fi efectuat demersuri în vederea obținerii a 27.000 de euro de la o societate comercială, suma reprezentând polița de asigurare tip CASCO.

 

 

Ieri, 20 iulie a.c., față de bărbatul de 34 de ani, Judecătoria Târgoviște a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Celălalt bărbat este cercetat sub măsura controlului judiciar.

Pentru că siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate, polițiștii dâmbovițeni au acționat în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care puteau afecta siguranța comunității

 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, în ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

 

În acest interval de timp, polițiștii au desfășurat 9 acțiuni punctuale și au intervenit la 45 de evenimente, dintre care 29 au fost sesizate prin SNUAU 112.

 

În urma activităților, au fost constatate 28 de infracţiuni, iar, pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 263 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 77.065 de lei.

 

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate de polițiști în domeniul siguranţei rutiere, au fost reținute 7 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

 

Reamintim tuturor cetățenilor că polițiștii acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea și siguranța comunității, dar și pentru verificarea respectării măsurilor impuse în perioada stării de alertă.

 

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share