Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

După zece ani de la marea tragedie de la PETRILA mineritul din VALEA JIULUI va deveni ISTORIE

În urmă cu zece ani, Valea Jiului era zguduită de una dintre cele mai mari tragedii care s-a petrecut în subteranele minelor, 13 mineri de la E.M. Petrila fiind surprinşi de o explozie devastatoare. Accidentul, aşa cum a fost catalogat el, s-a produs la o adâncime de 1000 de metri, în abatajul 431.

AU DECEDAT ATUNCI:

Inginer Brad Iosif, inginer-şef producţie (44 ani),

Inginer Holingher Doru, şef Sector I (39 ani),

Stoian Vasile, miner, Sector I (38 ani),

Măţan Adrian, ajutor miner front, Sector I (27 ani),

Mateş Dan, sondor, Sector VI (35 ani),

Moş Silviu, miner-şef schimb, sector I (36 ani),

Şipoş Cristian, miner, Sector I (34 ani),

Alecsa Marcel Alin, sondor, Sector VI (36 ani),

Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb, Sector VI (38 ani),

Elekeş Attila, miner galerie, Sector VI (35 ani),

Inginer Vişan Trandafir, adjunct-şef Sector I (40 ani),

Puian Nicolae, miner-şef de brigadă (36 ani).

Bâlbă Sorin Mihai, miner-şef brigadă, Sector IV

Când stratul de cărbune se cutremură întotdeauna există victime. Uneori sunt doar victime minerale şi atunci rezerva de resursă minerală este oarecum compromisă. Alteori, şi în faţa unor astfel de situaţii rămânem muţi, vorbim de victime umane. Mulţi, prea mulţi ortaci au sfârşit sub durerea muntelui de cărbune din Valea Jiului.

Acum zece ani, în data de 15 noiembrie, subteranul Minei Petrila a fost nemilos. A avut nevoie de 13 doar pentru el. 13 bărbaţi. Sacrificiul lor arde încă pentru aceste meleaguri. Nouă, celor care astăzi căutăm luminiţa din adâncuri, ne-a rămas doar să aprindem lămpile. Ne plecăm frunţile şi tăcem în faţa filei de istoriei minieră pe care aţi scris-o cu sângele vostru! Recunoştinţă şi pioşenie!

Accidentul de la Petrila arata în ce condiţii se lucrează în minerit, spuneau voci din rândul minerilor, în urma cu zece ani. „E mai rău ca în Irak sau Afganistan. Galeriile sunt strâmte şi joase. E cald ca în Iad aici, dar ce să facem? Lucrăm ca pe timpul lui Ceauşescu, în condiţii nesigure şi acum ne temem că vom rămâne şi fără locurile astea amărâte de muncă. Mina arde. Câştigăm în jur de 12 milioane de lei vechi. Nu ai cui să te plângi. Şi la Orizontul 150 e foc de mină, dar nu au oprit activitatea, aşa cum ar fi trebuit”, povesteşte un miner, sub protecţia anonimatului.

Conducerea CNH pretinde că nu avea cunoştinţă despre vreo depăşire a concentraţiei de metan, în ciuda celor spuse de mai mulţi angajaţi ai EM Petrila. „În momentul exploziei, pe staţia telegrizumetrică era o concentraţie de patru ori mai mică decât cea normal admisă. Cu siguranţă a fost metan că, dacă nu era, nu se putea întâmpla explozia. Expertiza pentru ceea ce s-a întâmplat acolo o vor face alte organe abilitate, respectiv ITM şi INSEMEX Petroşani. Este interzis să se lucreze în condiţii de foc de mină”, a declarat Daniel Surulescu, directorul CNH Petroşani.

Şi Petru Drăgoescu, directorul pe probleme de securitate şi sănătate din cadrul CNH, a susţinut că în subteran concentraţia de metan era de patru ori mai mică decât limita admisă. Pe de altă parte, fostul lider al minerilor, Miron Cozma îi contrazicea pe oficialii CNH Petroşani: „Este crimă cu premeditare! Oamenii nu aveau ce să caute în subteran. Ei nu trebuiau trimişi acolo. Zona trebuia izolată! Liderul de sindicat (n. r. – Ion Temneanu) unde a fost?! Am informaţii de la oameni că staţiile de captare erau învelite cu pungi de plastic, ca să nu fie depistată concentraţia mare. După ce s-a întâmplat prima tragedie şi opt oameni şi-au pierdut viaţa, nu trebuia ca salvatorii să intre în subteran. Mai mult, la această oră, în Valea Jiului există mai multe bombe cu ceas la Lupeni, Vulcan şi Livezeni….iar acest lucru s-a văzut în urma tragicelor evenimente care au avut loc la E.M Lupeni”.

Cei care au scăpat din explozie, unii cu arsuri grave, nu şi-au călcat colegii în picioare, cum au făcut rockerii de la Colectiv, ci i-au cărat în spate sute de metri salvându-le astfel viaţa. Şase dintre minerii accidentaţi, cu arsuri grave pe corp şi pe căile respiratorii au fost transportaţi la spitalul de arşi din Bucureşti unde au fost îngrijiţi de medicii români, cinci dintre aceştia întorcându-se apoi acasă, după mai multe luni de spitalizare. Nici unul nu a fost transportat în străinătate, deşi starea acestora era foarte gravă şi nici nu au fost aduşi medici din Germania, Austria, Franţa etc. Este vorba despre Matei Petru, Socolescu Alexandru, Alexa Nicolae, Iordache Nicolae Florin şi Bâlbă Sorin Mihai, care, din păcate a decedat la spitalul din Bucureşti…. Nu s-a decretat doliu naţional şi nici un club din Bucureşti sau din ţară nu a fost închis măcar o jumătate de oră în memoria minerilor morţi în teribila explozie din 13 noiembrie 2008.

 

Ca să vedeţi cât de puţin contează Valea Jiului sau restul ţării pentru miticii de la Bucureşti, dacă pentru victimele incendiului din clubul Colectiv s-a decretat trei zile de doliu naţional, acest lucru nu s-a întâmplat nici înainte de război, nici după război, nici înainte de revoluţie nici după revoluţie, indiferent câţi oameni au murit, câţi au fost răniţi, în ce condiţii, sau câţi orfani au rămas în urma acestor tragedii. Mai mult, minerii accidentaţi, rămaşi cu sechele în urma arsurilor suferite, au fost uitaţi de toată lumea, fiind obligaţi să-ţi plătească singuri tratamentul după ce au ieşit din spital.

Şi atunci, ca şi în cazul tragediei de la clubul Colectiv, televiziunile centrale au transmis vreo două zile în direct, pedalând în special pe lucrurile negative, spre deosebire de cei de la Colectiv pe care televiziunile îi arată ca pe nişte corifei în domeniile lor de activitate, minerii morţi nefiind menţionaţi cu niciun fel de merite, deşi erau cu toţii buni în meseria lor, Alexa Marcel fiind şeful de echipă al celor mai buni salvatori din ţară.

Autorităţile s-au băgat şi ele în seamă, miniştrii au venit la Petroşani, au dat declaraţii pe sticlă, şi-au exprimat regretele, i-au declarat eroi pe cei care au particitat la operaţiunile de salvare, au mai promis investiţii în minerit pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple asemenea tragedii şi… valea.Valea cu miniştrii care s-au cărat rapid la Bucureşti şi tot valea şi cu promisiunile pe care aceştia le-au uitat imediat ce coloana cu girofar a intrat pe Defileul Văii Jiului.

Tragedii care au zguduit Valea Jiului, dar care nu au avut nici un ecou la Bucureşti:

1980 – În urmă cu 35 de ani, la 29 noiembrie 1980, în subteranul minei Livezeni a avut loc o explozie, iar bilanţul a fost unul de neimaginat: 53 de morţi (38 de mineri şi 15 militari în termen), 27 de răniţi (19 mineri şi 8 soldaţi), 35 de văduve şi 37 de copii rămaşi orfani de tată.

1982 – La mina Petrila, 14 mineri au murit iar alţi 15 au fost răniţi, după ce praful de cărbune s-a aprins.

2001 şi 2002 – La Exploatarea minieră Vulcan şi-au pierdut viaţa 24 de mineri, în două explozii.

Noiembrie 2008 – la Mina Petrila, 8 mineri sunt ucişi şi 9 răniţi de o explozie, într-o galerie aflată la 900 de metri sub pământ. Salvatorii care au intrat după ei sunt surprinşi de o a doua explozie, şi bilanţul urcă la 13 morţi, şi 12 răniţi.
si….. sirul continuă cu accidentele mortale de la e.M Uricani și Lupeni… Nici una dintre aceste tragedii nu au sensibilizat Bucureştiul pentru a decreta doliu naţional sau orice altă formă de omagiere a victimelor. Probabil, dacă victimele erau într-un club din Bucureşti, cu muzică şi băutură, şi se călcau în picioare la ieşire, alta ar fi fost atitudinea autorităţilor. Dar pentru nişte amărâţi de mineri, miticii care ne conduc au considerat dintotdeauna că nu merită un asemenea efort. După cum merg lucrurile, s-ar părea că în opinia miticilor minerii nu merită decât să muncească în fundul pământului, să scoată cărbune cu sudoare şi uneori cu sânge, iar apoi să li se închidă minele iar ei să fie lăsaţi pe drumuri. După cum au hotărât guvernanţii, cu acordul liderilor sindicatului reprezentativ Muntele, ultima tonă de cărbune din subteranele Văii Jiului va fi scoasă la sfârşitul anului 2018. După aceea, şomaj pentru mineri şi cărbune din import, ieftin şi bun, pentru termocentrale. Din ăla, care respectă normele UE, nu scoate fum şi noxe ca huila din Valea Jiului cu care au funcţionat zeci de ani termocentralele Mintia şi Paroşeni. Prima a fost mina Petrila care, nu demult, s-a alăturat ortacilor trecuţi în nefiinţă. Vor urma pe rând toate celelalte mine, până când în Valea Jiului, mineritul va fi o amintire.
Aşa cum sunt ortacii care şi-au pierdut de-a lungul vremii viaţa, comemoraţi în fiecare an de Ziua Minerului.
ODIHNĂ VESNICĂ EROILOR MINERI
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share