Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Eforie-Techirghiol, legătura dintre mare şi Ghiolul lui Techir

Techirghiol, este un mic orăşel cu o populaţie de peste 7000 locuitori, la puţin peste 2 km, aşezat pe malul ghiolului lui Tekir, cuvântul provenind din limba turcă, ceea ce înseamnă „lacul barbunului”, la începutul începuturilor avându-l  mare patron pe turcul Tekir. Povestea ar spune cam multe despre Lacul Techirghiol, care pe lângă apa sărată mai are şi şi un mare beneficiul pentru sănătate – nămolul.  Acesta a fost descoperit dintro întâmplare de către Techir, care avea un bătrân măgar cu care negustorea pe malul mării. Întro bună zi turcul era tare supărat, cum că i s-ar fi îmbolnăvit tare rău, măgarul, fiindu-i teamă că o să îl piardă şi nu mai are cu ce să îşi ducă traiul de zi cu zi. Însă măgarul mai deştept decât turcul, întro zi scăpă din ogradă şi nu se opri decăt în lac, unde a stat câteva zile şi nopţi cu picioarele împlântater în nămolul miraculos al lacului, iar când a ieşit afară era ca un nou născut, scăpând miraculos de durerile reumatice ce le avea. Aşa a fost descoperit miraculosul nămol ce a vindecat milioane de oameni de atunci şi până în prezent. Nămolul este prezent în bazele de tratament din Eforie Nord, Sud şi chiar la Techirgiol unde în afară de Sanatoriul Balnear, un tratament cu mult mai benefic poate fi găsit alături de o rugăciune la Mănăstirea Sfânta Maria, care nu e decât o oază duhovnicească de la malul lacului.

În 1928, primul patriarh al României, Miron Cristea, cumpără în staţiune o vilă cu 16 camere,înfiinţând astfel un sanatoriu pentru clerul din întreaga ţară. De-a lungul timpului a purtat diverse denumiri, care în 1941 se vorbea de „Sanatoriul Preoţesc Miron Cristea”, apoi „Schitul Sfântul Pantelimon”, iar din 1951, „Schitul Sfânta Maria”. În acelaşi an patriarhul Justinian, aduce de la Stâna Regala a Castelului Peleş de la Sinaia, o bisericuţă de lemn înfiinţând astfel primul schit de maici, sanatoriul devenind astfel o anexă a schitului, bisericuţa fiind sfiinţită în 15 august 1951, prima stareţă fiind maica Nectaria Antonescu.

După ce bisericuţa a fost transportată la Techirghiol şi predată în custodia mănăstirii, s-au făcut mici modificări, adăugându-se un pridvor sculptat şi o clopotniţă, adică un turn de clopote cu foişor, care este ornat cu motive geometrice şi cruci pe toate cele patru laturi. De asemenea multe motive populare româneşti, geometrice şi florale.

Pictura s-a realizat în mai multe etape de diverşi pictori din zonă, în perioade diferite, pictură ce este păstrată şi în ziua de azi.

Ca semn de unitate naţională, şi aici poate fi întâlnit tricolorul românesc, aşa cum poate fi găsit în oorice biserică de lemn din Transilvania.

Tot aici se află şi Schitul Părintelui Arsenie Papacioc, şi Izvorul Sfântului Pantelimon, dar în afara de o minunată mănăstire dobrogeană, este şi un minunat sanatoriu balnear pentru cei care suferă de boli reumatismale.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share