09/03/2021

Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în anul 2020

În anul 2020, activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmbovița a fost  concentrată pe creșterea serviciului polițienesc, gradului de ordine și siguranță publică, dar și pentru promovarea unei politici de transparență în relația cu cetățenii, fiind organizate acțiuni specifice în acest sens.  

De altfel, acțiunile polițiștilor dâmbovițeni au vizat și cooperarea cu celelalte autorități, în scopul gestionării corespunzătoare a situației epidemiologice provocate de pandemia de COVID-19.

Eforturile conjugate ale polițiștilor dâmbovițeni au avut o contribuţie semnificativă în scăderea și menţinerea sub control a fenomenului infracţional.

  1. Combaterea criminalității

Principalii indicatori de evaluare a performanței activităților desfășurate de polițiștii din Dâmbovița, în anul 2020, au evidențiat faptul că a fost înregistrată o scădere atât în cazul infracțiunilor sesizate, cât și în cazul  infracțiunilor descoperite în flagrant.

Astfel, în anul 2020, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, numărul infracțiunilor sesizate a înregistrat o scădere cu 3,06 %, comparativ cu anul 2019, iar cel al infracțiunilor constatate în flagrant cu  24,26%.

În cazul infracțiunilor de natură judiciară, infracțiunile de lovire sau alte violențe au înregistrat o scădere de 1,07%, față de perioada similară a anului precedent. În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, în perioada de referință, a fost de asemenea înregistrată o scădere cu  16,69 procente a infracțiunilor de furt și cu 50 de procente a infracțiunilor de tâlhărie.

Cele mai multe infracțiuni de furt au privit sustragerile din locuințe, fiind sesizate cu 40,12% mai puține, comparativ cu anul 2019, urmate de furturile din societățile comerciale, care de asemenea au  înregistrat o scădere cu 20, 08%.  

În mediul stradal, au fost sesizate cu 27,82% mai puține fapte, comparativ cu anul 2019, 73,49% fiind înregistrate în mediul urban și 26,50%, în mediul rural. Ponderea infracțiunilor stradale este reprezentată de faptele de furt care reprezintă un procent de 92,8%, fiind înregistrată o scădere cu 24,75%, față de aceeași perioadă a anului 2019.

De asemenea, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în medie, zilnic, pe raza județului Dâmbovița, au acționat 301 efective din cadrul M.A.I., fiind constituite patrule mixte, iar , pe parcursul anului anterior, polițiștii au intervenit la 10.855 de apeluri sesizate prin Sistemul Național  Unic pentru Apeluri de Urgență.

Pentru prevenirea criminalității, la nivelul județului, au fost organizate 300 de întâlniri cu grupuri țintă, au fost distribuite materiale cu caracter preventiv și au fost puse în aplicare 3 programe de prevenire, elaborate la nivel național, respectiv Programul pentru prevenirea violenței în familie, Programul de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor și Programul pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului.

  1. Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor

Pentru menținerea unui grad de ordine și siguranță publică, în perioada supusă analizei, polițiștii dâmbovițeni au organizat 87 de razii și 6.958 de acțiuni, dintre care 1.846 au fost pe linie de poliție rutieră, 992 pe linie de ordine publică, 613 în domeniul investigațiilor criminale și 224 în domeniul investigării criminalității economice.

În anul 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat 124.576 de sancțiuni contravenționale. Din totalul acestora 19.888 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 77.953 la O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Polițiștii au avut o prezenţă stradală activă, acţionând în permanenţă pentru prevenirea şi combaterea încălcării regulilor de circulaţie de către participanţii la trafic, obiectivul principal fiind creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

In cadrul acţiunilor desfășurate pe linie de rutieră, poliţiştii au constatat 1.130 de infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, fiind reținute 5.089 de permise de conducere și retrase 1.444 de certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au aplicat 25.766 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13.030 de sancțiuni pentru neutilizarea centurii de siguranță de conducătorii auto, 853 de sancțiuni pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil și 256 de sancțiuni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Alte 1.022 de sancțiuni au fost aplicate pentru necordarea priorității pietonilor sau autovehiculelor.

De asemenea, 4.113 pietoni, 5.156 de bicicliști și 2.720 de căruțași au fost sancționați contravențional pentru încălcarea regulilor de circulație.

În cursul anului 2020, accidentele rutiere au înregistrat o scădere cu 13,91%, față de anul 2019. Din totalul acestora 20,67 % au fost accidente grave și 79,32 % au fost ușoare.

Comparativ cu anul 2019, în cazul accidentelor grave a fost înregistrată o scădere cu 12,83%, numărul persoanelor decedate a scăzut cu 30,43%, iar cel al răniților grav cu 8,49%.

De asemenea, în cazul accidentelor rutiere ușoare, comparativ cu anul 2019, a fost înregistrată o scădere de 16,80%, numărul persoanelor rănite ușor, înregistrând o  scădere de 16,49 procente.

În perioada analizată, principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere au fost:

  1. Abaterile comise de către bicicliști (16,34% din totalul accidentelor înregistrate);
  2. Neacordarea priorităţii de trecere (14.28% din totalul accidentelor înregistrate);
  3. Utilizarea neregulamentară a drumului public de către pietoni (13,96% din totalul accidentelor înregistrate);
  4. Nerespectarea regimului legal de viteză (12,22% din totalul accidentelor înregistrate).

III. Acțiuni desfășurate în contextul pandemiei de COVID-19

În anul 2020, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au fost executate acțiuni specifice pentru prevenirea și gestionarea corespunzătoare a situațiilor de risc având în vedere contextul generat de pandemia de COVID-19. Au fost organizate acțiuni în sistem intergat, sub autoritatea Instituției Prefectului și în colaborare cu  structuri cu atribuții în menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În continuare, și în anul 2021, obiectivul principal al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este siguranța cetățenilor, în acest sens fiind organizate și desfășurate permanent activități specifice.

Comunicat de presă

Distribuie acest articol Oficial Media
Share