Sărbătorile de iarnă la români au încă obiceiuri şi tradiţii bine conservate. Este poate cea mai frumoasă prioadă din an, pentru că, de Crăciun se reîntregesc familiile, iar totul se concentrează pe marea sărbătoare a Nașterii Domnului.
Toate sărbătorile sunt însoţite de datini, care pot fi laice sau păgâne ce reflectă obiceiurile de muncă sau ţin de relaţia om – natură, dar şi de datini creştine şi reprezintă relaţia dintre om şi divinitate – Crăciunul. Astfel de tradiții se păstrează cu sfințenie, din generație, în generație în Valea Jiului, dar și în alte zone ale țării.
Festivalul Crailor, devenit o tradiție pentru cei din municipiu Lupeni, a fost orgnizat anul acesta, în premieră, în Parcul de la CAP, pentru ca, iubitorii de astfel de obiceiuri să participe în număr cât mai mare. Iar pentru acest festival au venit susținători din întrega VALEA JIULUI, dar și din alte zone ale țării.
Meritul pentru organizarea acestui eveniment le-a revenit și în acest an, Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni și firmei Comexim R Lupeni. De altfel, atât primarul Lucian Resmeriță cât și inimosul om de afaceri Emil Părău au fost, încă de la debutul evenimentului, au fost prezenți în rândul colindătorilor și a sutelor de oameni veniți să urmărească acest spectacol excepțional.
Festivalul Crailor a debutat cu o impresionantă paradă a costumelor, a cetelor de crai, a căruțelor cu cai, care au insotit pițărăii, brundușii și dubașii.
”Am trăit și personal, dar și alături de cetățenii municipiului Lupeni, momente deosebit de frumoase la acest eveniment unic care se organizează în Valea Jiului. Mă bucur că, împreună cu domnul Emil Părău, am reușit să ducem mai departe tradiția acestui festival în care, tradițiile de Crăciun ale oamenilor de pe aceste meleaguri, completate cu tradițiile și obiceiurile oaspeților care au venit, anul acesta, alături de noi, din Moldova și de pe Valea Mureșului, s-au concretizat într-un foarte frumos festival, care a adus atât de multă bucurie cetățenilor municipiului Lupeni. Felicit toate cetele de colindători care au luat parte la Festivalul Crailor, iar ca și gazdă bună, în numele cetățenilor municipiului Lupeni, le mulțumesc pentru frumoasele colinde pe care ni le-au prezentat”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
În regalul artistic laic de la Lupeni alături de deja vestitele cete ale Crailor ”Vestitorii Domnului” de la Bărbăteni, ”Valomir” de la Uricani, ”Ștefan” de la Lupeni, ”Drăghicioni” de la Paroșeni și ”Moștenitorii” de la Bărbăteni, li s-au alăturat în acest an și alte ansamblurile folclorice profesioniste, invitate de organizatori: ”Junii Petrileni” de la Petrila.
”Flori de Măr” din comuna Curtești (jud. Botoșani care, sub coordonarea Laurei Rusu și a lui Ionel Petrișoru, au readus în scenă spectaculosul ”joc al Ursului”, tradiție păstrată în special de țiganii ursari, și au impresionat publicul prin cântej, joc și voie bună, dar și prin măștile purtate de colindătorii, atât de vestite în zona Moldovei; unele dintre ele fiind purtate chiar de tinere fete.
”Dubașii de la Săvârșin” de pe Valea Mureșului au venit însoțiți chiar de primarul Săvârșinului, Ioan Vodicean, colindând în stilul lor atât de aparte, recunoscut și apreciat nu doar de săteni , ci și de membrii Casei Regale a României
După mai bine de patru ore de spectacol, în care au fost prezentate tradiții și obiceuri de iarnă, juriul a deliberat: căștigătorii acestei ediții au fost două echipe: Craii ”Drăghicioni ” din Paroșeni și Craii ” Moștenitorii” din Bărbăteni. Le-au urmat Craii ”Vestitorii Domnului” din Bărbăteni și Craii de la Valomir. Poziția a treia a fost ocupată de Craii din Ștefan.
Pentru deosebita implicare în activitățile cultural, în păstrarea și promovarea tradițiilor din Valea Jiului, domnului Emil Părău, primarul Lucian Resmeriță i-a înmânat o diplomă de onoare.
. ”Datinile și obiceiurile străvechi ale oamenilor din Valea Jiului sunt atât de frumoase, încât nu trebuie lăsate să se piardă. Tinerilor le revine misiunea de a culege de la părinți și bunici acest colind al Crailor și de a-l aduce, în pragul Sfintei Sărbători a Crăciunului în casele oamenilor. Pentru că nu e altă bucurie mai mare de sărbători, decât să primești colindători și să te poți bucura de mesajul Nașterii Mântuitorilor. Datorită celor care înțeleg acest lucru și fac posibil acest eveniment, există ”Festivalul Crailor” și, odată cu el, există încă, un Crăciun autentic, în Valea Jiului. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, invitaților și participanțilo ”,a conchis și Emil Părău, coorganizator al evenimentului.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Marea Britanie vrea să mute în România zeci de migranți blocați pe o insulă secretă a Regatului Unit și a SUA
Trei femei au delapidat circa 4.000.000 de lei de la Teatrul Bulandra din București
Un avion Turkish Airlines a aterizat de urgență la New York după ce pilotul a murit în timpul zborului
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
LIFE STYLE
Povestea unui medic care s-a vindecat de cancer. Legătura dintre cancer și stres
Doi medici vorbesc despre tratarea cancerului cu Zeolit – Un mineral cu o formulă unică de eliminare a metalelor grele din organism
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
Când corpul ne vorbește prin durere sau diverse afecțiuni ne trimite mesaje din subconștient
DESTINATII
Festivalul Tocanului la Novaci
Ziua națională a gestronomiei și vinului românesc
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul Institut de Menopauză, Andropauză și Longevitate se lansează pe 21 octombrie
Ai un somn agitat în ultima vreme? Află acum ce poți face pentru a dormi relaxat
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
CROSUL VIITORILOR CAMPIONI
Reluarea circulației pe linia Expres 8 și introducerea autobuzelor electrice în zona Plopi – Kuncz
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara la datorie și în acest weekend