Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Flash – mob în Piaţa Operei din Timişoara

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) are ca principală preocupare dezvoltarea de programe pentru tineret. Scopul principal este acela de elaborare, organizare și finanțare de programe și activități specifice pentru instruirea, educarea şi formarea tinerilor, prin participarea la diverse cursuri, seminarii, ateliere de lucru, mese rotunde, spectacole, manifestări cultural artistice și orice alt eveniment organizat de tineri sau pentru tineri.

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș a organizat, între 19-27 iulie 2015 la Casa Tineretului, proiectul „Dance Your Way” prin care și-a propus apropierea tinerilor de activitatea fizică într-un mediu intercultural. În contextul în care o mare parte din tinerii din ziua de azi exclud activitatea fizică din orarul lor săptămânal, s-a dorit diminuarea efectelor sedentarismului în rândul acestora.

Timp de 9 zile, 30 de tineri din cinci țări diferite, și anume: Bulgaria, Polonia, Portugalia, România și Spania au avut oportunitatea de a învăța diferite tehnici de dans tradițional specific celor cinci țări dar și hip-hop, street-dance, tango, blues și chiar disco-fox.

 

Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+, acţiunea cheie I – mobilitati de tineret, fapt ce a făcut posibilă participarea tinerilor în mod gratuit. La finalul proiectului tinerii europeni au oferit timișorenilor o reprezentație de tip flash-mob ce s-a desfășurat tot în Piața Operei din Timișoara.

 

Stejărel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share