Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Gărâna Jazz Festival 2015 – 21 de formaţii si 90 de muzicieni

Gărâna Jazz Festival, cel mai important eveniment open-air de jazz din centrul și estul Europei, va avea loc în perioada 9-12 iulie 2015 și este organizat, ca în fiecare an, de Fundația Culturală Jazz Banat din Timișoara. Festivalul are loc în Poiana Lupului, în localitatea Gărâna din Munții Semenic, Caraș-Severin.

Corturile au început să apară încă de la începutul acestei săptămâni, odată cu aterizarea primilor artiști. Cele trei scene vor fi pline de nume grele, nume noi, nume în formare.

Gărâna Jazz Festival rămâne o experiență de concert unică în Europe. Sus în munți cu lupi și mistreți și vreme impredictibilă, unde ospitalitatea și iubirea pentru muzică nu au limite – spune Charles Lloyd.

De joi până duminică, muzica va fi prezentă pe scenele din Biserica Veche, Hanul La Răscruce și pe scena principală din Poiana Lupului, informeaza organizatorii.

 

Ca în fiecare an, festivalul de jazz de la Gărâna aduce surprize deosebite fanilor jazzului din România. Desfășurându-se în aceeași locație verde și prietenoasă dintotdeauna – Poiana Lupului, ediția cu numărul 19 a Gărâna Jazz Festival va avea loc între 9 și 12 iulie 2015, cu un line-up demn de respect.

Munții vor vui din nou de bucurie și de sunete nemaiauzite, râul se va învolbura din nou și va lua pe sus corturile jazzistice, băncile din lemn vor fi din nou acoperite de izoprene iar localnicii își vor aduce din nou vacile la păscut în ritm de jazz. Florian Lungu va fi ca întotdeauna la datorie, făcând prezentări pe îndelete muzicienilor ce vor umple Poiana Lupului de încântare, iar bancurile sale nu vor lipsi nici ele, fără îndoială.

Din artiștii care se vor afla pe scena de la Gărâna în 2015 îi menționăm pe următorii: Stanley Clarke Quartet, Snarky Puppy, Tigran Hamasayan, Renaud Garcia-Fons, Enzo Favata Quartet, Nighthawks, Adam Baldych & Pawel Kaczmarczyk, Ralph Towner & Wolfgang Muthspiel, Vlatko Stefanovski Trio, Arifa, Sebastian Spanache Trio, Birelli Lagrene Gypsy Project, Stucky/Doran/Studer/Tacuma – Hendrix Project.

Chiar și cu trei câștigători de Grammy în program, fiecare ascultător are propriul „cap de afiș”:

Nighthawks – Câștigători de trei ori ai German Jazz Award, Nighthawks și-au dezvoltat propriul limbaj muzical, revigorând genul electro-jazz cu accente de jazz fusion, pop și dub.

Tigran Hamasyan – Unicitatea sa își are rădăcinile în dexteritatea ieșită din comun cu care mânuiește clapele pianului, în felul energic în care combină genurile muzicale: jazz, muzica clasică, muzica tradiționala armeană, rock, până la heavy-metal.

Adam Baldych & Pawel Kaczmarczyk – Doi dintre cei mai talentați și apreciați muzicieni polonezi de jazz din noua generație se întâlnesc pe aceeași scenă anul acesta la Gărâna Jazz Fest!
Vlatko Stefanovski Trio – Macedoneanul Vlatko Stefanovski a devenit celebru pentru tehnica sa originală de a cânta la chitară. A colaborat cu muzicieni ca Bojan Z, Goran Bregović,  Theodosii Spassov, Manu Katché și Tony Levin.

Munții vor vui din nou de bucurie și de sunete nemaiauzite, râul se va învolbura din nou și va lua pe sus corturile jazzistice, băncile din lemn vor fi din nou acoperite de izoprene iar localnicii își vor aduce din nou vacile la păscut în ritm de jazz. Florian Lungu va fi ca întotdeauna la datorie, făcând prezentări pe îndelete muzicienilor ce vor umple Poiana Lupului de încântare, iar bancurile sale nu vor lipsi nici ele, fără îndoială.

Stejărel Ionescu

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share