28/10/2020

Hoții de lemne în vizorul jandarmilor dâmbovițeni

5

Un tânăr dâmbovițean care tăia fără drept arbori de pe raza localității Gura Ocniței, a fost depistat de către jandarmi.        

Astăzi, 13 octombrie a.c., o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, aflată în misiune pe raza comunei Gura Ocniței a depistat în zona împădurită de pe “Dealul Bătrân” o persoană care tăia material lemnos, se arata in comunicatul de presa din partea IJJ Dambovita.

Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestuia, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul în vârstă de 20 de ani, a tăiat ilegal din fondul forestier 18 arbori din specia stejar folosind un ferăstrău.

Totodată, în urma discuțiilor purtate cu un reprezentant al ocolului silvic, a reieșit faptul că acesta nu deținea autorizație legală pentru tăiere de arbori.

Jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului acestuia.

3 4

Distribuie acest articol Oficial Media
Share