13/06/2021

Închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni pe drumurile publice

Cercetat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice 

La data de 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe drumul național 71, în afara localității Bungetu, un bărbat de 48 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism ale cărui plăcuțe cu număr de înmatriculare erau retrase din circulație.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat, iar pe numele acestuia era emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate pentru neachitarea amenzii penale aplicate.

Persoana în cauză a fost depusă în Penitenciarul Mărgineni, fiind condamnată la pedeapsa închisorii pentru 360 zile.

Totodată, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, conform prevederilor art. 334 și art. 335 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

Comunicat de presă

Distribuie acest articol Oficial Media
Share