29/11/2020

Informare meteorologica pentru intervalul 14-16 iunie

romapComunicat de presă

Informare meteorologică

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă pentru intervalul 14 iunie, ora 12 – 16 iunie, ora 23, fenomenele vizate constând în caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică accentuată.

              Duminică 14 iunie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în zonele de câmpie, iar luni 15 iunie, canicula va persista în Câmpia Română, Podişul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării, iar indicele de disconfort termic (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
             Începând cu seara zilei de duminică 14 iunie, până la sfârşitul zilei de marţi 16 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta în zonele montane şi submontane, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi pe spaţii mai restrânse în rest. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30…40 l/mp, cu precădere în zonele de munte. Pe arii restrânse va cădea grindină.

Au fost informate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență de la nivelul județului Dâmbovița precum și celelalte structuri ale CJSU Dâmbovița pentru a monitoriza cu atenție evoluția fenomenelor meteorologice și pentru a putea preveni apariția unor situații de urgență.

      Biroul de presă al  Instituției Prefectului

Distribuie acest articol Oficial Media
Share