27/02/2021

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiști

Acțiuni desfășurate pentru siguranța cetățenilor

La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile organizate pentru siguranța comunității.

Aceștia au fost solicitați să intervină la 32 de evenimente, dintre care  15 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, iar ca urmare a intervențiilor, polițiștii au început cercetări cu privire la 21 de posibile infracțiuni sesizate.

Totodată, pentru prevenirea accidentelor grave și încurajarea unei conduite preventive la volan, pe raza întregului județ, polițiștii de la rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere.

Polițiștii de la rutieră au utilizat 9 aparate pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, iar pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere și  au retras 3 certificate de înmatriculare

În cadrul controalelor din trafic, polițiștii au verificat respectarea măsurilor de protecție prin controlul a 309 mijloace de transport persoane, dintre care  102 autovehicule destinate transportului public în comun.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii dâmbovițeni, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat 41 de acțiuni punctuale de control, scopul acestora fiind acela de a proteja sănătatea cetățenilor.

S-au efectuat verificări la 332 de obiective de interes, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție sanitară, au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 5.500 de lei.

Alte 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.500 de lei, au fost aplicate pentru încălcarea restricțiilor privind deplasările în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-5:00.

Reamintim cetățenilor că, în contextul epidemiologic actual, este necesar să manifeste un comportament responsabil și să nu se expună inutil unor riscuri.

Forțele de ordine sunt în continuare la datorie și acționează permanent pentru siguranța cetățenilor din județul Dâmbovița.

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiști

 Pe parcursul acestui weekend, polițiștii de la rutieră au acționat, pe raza întregului județ, pentru a creșterea gradului de siguranță în trafic și descurajarea încălcării normelor rutiere de către participanții la trafic.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au întocmit 11 dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

Astfel, opt bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, sunt cercetați de polițiști după ce au condus autoturisme în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii cu o valaore cuprinsă între 0,42 și 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Doi dintre bărbați au fost implicați în două evenimente rutiere, produse pe raza localităților Ungureni și Potlogi, iar altul nu poseda permis de conducere.

Totodată, polițiștii cercetează alte două persoane care ar fi condus autovehicule, deși nu posedau permise de conducere.

Comunicat de presă

Distribuie acest articol Oficial Media
Share