Prefectul Mircea Băcală s-a întâlnit, astăzi, la Instituția Prefectului, cu o echipă mixtă de militari aparținând forțelor terestre române și americane, care se antrenează în comun conform procedurilor de cooperare cu instituțiile civile.
Acest tip de cooperare civili-militari este necesară în orice situație, inclusiv pe timp de pace, fiind făcută de forțele armate cu întreg mediul civil, incluzând autorități și instituții ale statului sau organizații. În cadrul întâlnirii au fost abordate teme legate de atribuțiile Instituției Prefectului, în special cele legate de situațiile de urgență, de colaborarea cu forțele armate, de modul în care instituțiile din județ sunt pregătite pentru primirea migranților.
Stejarel Ionescu
ULTIMELE STIRI
Propuneri majore de reformă și investiții prin digitalizare – contribuție a Universității de Vest din Timișoara la elaborarea Planului Național de Reformă și Reziliență (PNRR)
Spectacol de 8 Martie, dedicat Mamei
Pavel Kasai , Președinte de Onoare M.N.A.D.O.R.