20/06/2021

IPJ Dâmbovița: 154 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 de lei pentru măsurile COVID 19

Continuă activitățile de verificare a măsurilor de protecție sanitară

Pe parcursul zilei de ieri, 7 februarie, polițiștii dâmbovițeni, alături de jandarmi și polițiști locali, au continuat să acționeze în sistem integrat, pe raza întregului județ, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile impuse în contextul stării de alertă, dar și pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunilor desfășurate, atât în mediul urban cât și în mediul rural, au fost verificate 136 de societăți comerciale şi 320 de mijloace de transport public în comun.

Totodată, au fost efectuate controale în 332 de obiective/locații de interes, dintre care 172 au fost restaurante/terase/fastfood-uri.

Controalele au vizat modul de respectare a măsurilor luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate 154 de  sancțiuni contravenționale valoarea totală a acestora fiind de 11.500 de lei.

 Vă reamintim că, prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2020, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00-5:00, cu anumite excepții motivate, prevăzute de lege.

De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Comunicat de presă IPJ Dâmbovița

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share