Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Având în vedere reușita ediției precedente, actuala tabară de creație “Isverna – Colț de rai  – 2021” își desfășoară lucrările  în perioada 23.05 – 30.05.2021 și se vrea, atât din partea organizatorului (același) cât și a artiștilor de marcă (în numar de 18) nu o reeditare, ci o relansare a conceptului de creatie plas-tică, dar și experiență personală și trăire autentică.

Reuniți în ambianța frământărilor din vremea pandemiei (după instituirea relaxării), locația, natura, is-toria locurilor nu sânt tema, ci prilejul ca fiecare să problematizeze, să se evalueze, să creeze și să armo-nizeze cu ceilalți – ”școală” de up-gradare artistică ținând cont că avem de a face cu stiluri diferite și peri-oade de creație  distincte din cariera participanților.

Dacă prima ediție a avut caracterul unui eveniment de explorare mirifică a regiunii, de aceasta dată se dorește revalorificarea valențelor de tradiție, peisaj și istorie în lucrări elaborate care să exprime spiritul locului în manieră postmodernă.

Deschisă  la nou, tabăra de creație se dorește creuzet al plăsmuirilor de factură recentă, care să exprime rezultatul căutărilor fiecărui participant într-un cadru propice meditației, conceptualizării și transpunerii pe pânză, în piatră si imagine a unor trăiri prielnice.

Rezultatul acestui eveniment cu repetiție îl reprezintă creșterea cotei culturale a zonei Isverna, adevarat colț de rai, locație aflată sub auspiciile favorabile creției adânci, trainice pentru truditorii și iubitorii artei vizuale.

Iată, deci cum locația de sub Munții Cernei  devine centru al efervescenței creatoare, un atelier de expe-rimentare a unor emoții și idei actuale, al unor stiluri germinative din creația fiecărui participant.

În încheiere, ne exprimăm optimismul în reușita derulării acestei tabere de creație și așteptăm cu ne-răbdare vernisajul expoziției care va avea loc în data de 30.05.2021 orele 1100 la Castelul Apelor (de Ar-tă), strada Crișan din Drobeta Turnu Severin.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share