Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

JANDARMII DÂMBOVIŢENI LA DATORIE

IMG_0978

În perioada 28 – 30 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa vor asigura climatul de normalitate în zonele de desfăşurare şi adiacente din localitatea Pucioasa, unde au loc activităţi cultural-artistice prilejuite de “Serbările Oraşului Pucioasa”, ediţia a XVI-a.

Având în vedere analiza situaţiei operative înregistrată în anii precedenţi când s-a înregistrat o mare fluenţă de persoane, adresăm participanţilor următoarele recomandări preventive:

  • să evite consumul excesiv de alcool;
  • să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc;
  • să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine, eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
  • să ceară, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

 

 COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share