03/08/2021

Jandarmii vor fi în mijlocul cetățenilor de Rusalii

Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie în perioada 19-21 iunie a.c., atât în județ, cât și în municipiul Târgoviște, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță sărbătoarea de Rusalii.

Efectivele de ordine publică vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru verificarea respectării legislației în vigoare pe linia picnicului, a respectării măsurilor impuse în contextul epidemiologic actual, în cooperare cu alte instituții cu atribuții în acest domeniu.

Jandarmii vor fi angrenaţi şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională, dar și de menținere a ordinii publice în cooperare cu Poliția. Jandarmii dâmbovițeni recomandă cetăţenilor să adopte un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care sunt implicate în fapte antisociale.

Totodată, pentru ca turiștii care se deplasează în zona montană să sărbătorească în siguranță, jandarmii reamintesc câteva obligaţii legale referitoare la activităţile de picnic: 
– să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
– să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
– să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
– să nu hrănească animalele sălbatice;
– să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie acest articol Oficial Media
Share